Paşii făcuţi de omenire în 2014 în explorarea spaţiului cosmic (III)

81

Spațiul este „ultima frontieră”, pe care omul o explorează permanent pentru a-și asigura supraviețuirea ca specie, în fața unor pericole imediate care ne amenință planeta, așa cum sunt încălzirea globală, epuizarea resurselor în contextul suprapopulării planetei, dar și a unor amenințări cosmice, precum exploziile de raze gamma, impactul cu asteroizi sau comete și, în ultimă instanță, moartea Soarelui, reactorul nuclear care asigură energia sistemului nostru solar.

Anul 2014 a fost unul bogat în evenimente și descoperiri astronomice atât pentru puterile spațiale consacrate – SUA, Rusia și Europa, dar și pentru noile puteri emergente din domeniul spațial, China, Japonia și India.

IULIE:

NASA a lansat primul satelit pentru măsurarea dioxidului de carbon din atmosferă
Agenția spațială americană a lansat la începutul lunii iulie primul său satelit de măsurare a nivelurilor de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, principalul gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea climei. Satelitul OCO-2 (Orbiting Carbon Observatory-2) a fost lansat de la baza aeriană Vandenberg (California, vestul Statelor Unite), după o amânare din cauza unei probleme la valva din sistemul de scurgere a apei din lansator. Satelitul a fost plasat pe o orbită aproape polară, la 705 km altitudine, misiunea sa urmând să dureze cel puțin doi ani.

Planeta Mercur este rezultatul unui impact catastrofal produs în urmă cu miliarde de ani

Caracteristicile planetei Mercur, cea mai apropiată de Soare din sistemul nostru solar, indică faptul că acest corp cosmic a trecut printr-un impact devastator în urmă cu 4,5 miliarde de ani, imediat după formarea sa ca planetă, conform unui nou studiu publicat la începutul lunii iulie. Oamenii de știință vorbesc despre o coliziune cu o planetă de dimensiunea Pământului, impact ce a spulberat în spațiu o mare parte din mantaua planetei, explicând de ce Mercur, o lume mică și arsă de Soare, are un nucleu din fier atât de mare în comparație cu restul planetei. Cercetătorii susțin că nucleul planetei Mercur reprezintă aproximativ 60% din masa sa. Prin comparație, în cazul Pământului dar și al celorlalte planete telurice din sistemul nostru solar, Venus și Marte, nucleul reprezintă doar 30% din masa planetară totală.

Sonda Voyager 1 a trecut printr-un nou „tsunami” de unde emise de Soare

La sfârșitul primei săptămâni din luna iulie oamenii de știință au anunțat că sonda spațială Voyager 1 a trecut, în cursul lunii martie, printr-un nou „tsunami” de unde emise de Soare, ceea ce confirmă încă o dată faptul că această sondă a părăsit heliosfera, aflându-se în spațiul galactic interstelar. „În mod normal, spațiul interstelar este ca un lac liniștit. Dar atunci când Soarele trece printr-o perioadă activă, marcată de erupții, el trimite o undă de șoc până dincolo de granițele sistemului solar, undă care ajunge la Voyager după aproape 1 an.

Această undă face să vibreze plasma din jurul sondei”, susținea Ed Stone, cercetător la Institutul Tehnologic din California, de la Pasadena. Ed Stone face parte din echipa care urmărește misiunea sondei Voyager 1 încă de la lansarea acesteia, în 1972. Datele culese de sondă în timp ce a trecut prin acest „tsunami” solar confirmă faptul că se află în spațiul interstelar — spațiul dintre zonele de influență ale stelelor în care se află o „supă” de particule ionizate — plasma. Deși a ieșit din heliosferă și se află în spațiul intergalactic, Voyager 1 nu a părăsit încă sistemul solar, conform NASA, urmând să treacă de o ultimă frontieră, cea reprezentată de un halou de comete, rămășițe ale formării Soarelui și sistemului solar.

Citeste si:  NASA a descoperit 39 de surse majore de poluare

Acest halou de comete este cunoscut drept norul lui Oort — după numele astronomului olandez Jan Hendrick Oort (1900 — 1992). Acest nor de comete există la o distanță de aproximativ 50.000 UA (unități astronomice — 1 UA = distanța de la Pământ la Soare), sau aproape un an-lumină de Soare; această distanță localizează norul la aproape un sfert din distanța până la steaua Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de Soare. Exteriorul norului Oort definește limita sistemului nostru solar, fiind practic la granița gravitațională a întregului sistem solar.

Oceanul subteran al lui Titan, satelitul lui Saturn, ar putea fi la fel de sărat ca și Marea Moartă

Oceanul subteran al lui Titan, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Saturn, ar putea fi extrem de sărat, cu o concentrație a salinității similară celei a apei din Marea Moartă, conform datelor unui studiu publicat la sfârșitul primei săptămâni din luna iulie. Datele adunate de sonda Cassini, aparținând NASA, sugerează că acest ocean subteran ar trebui să aibă o densitate foarte ridicată.

Apa sărată are în mod natural o densitate mai ridicată decât apa dulce, pentru că prezența sării adaugă masă volumului de lichid. Cercetătorii sunt de părere că acest ocean ar putea fi la fel de sărat ca Marea Moartă, conținând o concentrație ridicată de săruri de sulf, sodiu și potasiu dizolvate. Concentrația medie de sare din oceanele terestre este de aproximativ 3,5%, însă anumite părți din Marea Moartă ajung la o salinitate de 40%. Suprafața lui Titan este acoperită de o calotă de gheață, însă sub această calotă oamenii de știință susțin că există un ocean de apă. Sonda Cassini a adunat date despre gravitația acestui corp și a urmărit topografia sa cu ocazia survolurilor realizate în ultimii 10 ani, permițându-le oamenilor de știință să compună un nou model al structurii calotei glaciare exterioare a acestei lumi.

Roverul Curiosity a părăsit platoul pe care și-a început misiunea pe planeta Marte

Deja celebrul rover autonom robotizat Curiosity, trimis de NASA într-o misiune de explorare a planetei Marte, a părăsit la jumătatea lunii iulie zona în care s-a așezat pe suprafața planetei, pornind spre Muntele Sharp. Această misiune, concepută inițial să dureze doi ani, cu un buget de 2,5 miliarde de dolari, a avut drept scop principal să determine dacă mediul de pe Marte ar fi putut fi propice pentru apariția vieții microbiene.

Unul dintre obiectivele vizate a fost identificarea elementelor organice constitutive ale vieții cu ajutorul celui mai complex set de instrumente științifice trimis vreodată pe o altă planetă. Din acest punct de vedere, Curiosity este un adevărat laborator mobil și autonom, trimis pe Marte. Principalul obiectiv al misiunii a fost atins, echipa care coordonează activitatea lui Curiosity anunțând anul trecut că în zona în care roverul s-a așezat pe planetă, Yellowknife Bay, exista un sistem de lacuri și râuri în urmă cu miliarde de ani, care ar fi permis apariția și dezvoltarea vieții microbiene.

NASA anunță că în viitorul apropiat vom avea certitudinea existenței vieții pe alte planete

Citeste si:  Cântecul cometei Ciurimov-Gherasimenko interpretat prin instrumentele sondei Rosetta

Agenția spațială americană și-a prezentat la jumătatea lunii iulie foaia de parcurs pentru acțiunile privind descoperirea vieții pe alte planete, un plan de acțiune ce implică atât telescoape orbitale actuale, cât și dezvoltarea unora aflate încă în fază de proiect. Până când omenirea va dispune de capacitatea tehnologică de a detecta existența vieții pe alte planete vor mai trece, probabil, câțiva ani, susținea NASA. Conform astronomilor, este foarte probabil ca viața să fi apărut și să se dezvolte pe măcar o parte dintre miliardele de planete aflate doar în galaxia noastră, Calea Lactee, una dintre miliardele de galaxii din Univers

. Întrebarea firească, dacă suntem singuri în Univers, va primi în viitorul apropiat un răspuns. NASA a prezentat pașii de urmat pentru a ajunge la acest răspuns. Foaia de parcurs a NASA prevede lansarea satelitului TESS (Transiting Exoplanet Surveying Satellite) în 2017, a telescopului orbital James Webb în 2018 și apoi, probabil, proiectul construcției și lansării telescopului în spectrul infraroșu WFIRST-AFTA (Wide Field Infrared Survey Telescope — Astrophysics Focused Telescope Assets) la începutul deceniului următor. Aceste noi telescoape vor descoperi o pleiadă de noi exoplanete (planete din afara sistemului nostru solar) și ne vor oferi noi date despre diversitatea și caracteristicile acestor lumi.

Roverul Curiosity a descoperit meteoriți pe Marte

Odiseea marțiană a roverului Curiosity a continuat cu anunțarea descoperirii a trei meteoriți pe suprafața planetei Marte. Aceștia sunt primii meteoriți descoperiți de Curiosity. Cel mai mare, botezat de cercetători „Lebanon”, are un diametru de aproape 2 metri și este din fier. Fotografiile meteoritului realizate de vehiculul trimis de NASA au dezvăluit și existența în apropierea acestuia a unui fragment meteoric, denumit „Lebanon B”, probabil desprins din meteoritul mai mare. „Lebanon este foarte mare, aproape 2 metri”, conform lui Guy Webster, purtător de cuvânt al NASA. Tot Webster a precizat că roverul Curiosity a descoperit și un al treilea meteorit în același interval.

Cercetătorii americani au realizat cea mai completă hartă a planetei Marte de până acum

O nouă hartă geologică a planetei Marte — cea mai comprehensivă reprezentare de până acum a suprafeței „Planetei Roșii” — a fost elaborată de US Geological Survey (USGS), agenția guvernamentală americană pentru cercetări geologice. Realizată pe baza observațiilor și a datelor strânse, în peste 16 ani, de patru nave spațiale orbitale, harta conține o mare diversitate de informații — topografice, referitoare la compoziția geologică, la temperatura diferitelor zone și multe altele. Harta completează versiunile mai vechi, din perioada 1970-1980, după cum a relatat USGS. Cu ajutorul noii hărți, cercetătorii vor putea să evalueze potențiale zone în care ar putea să se așeze pe suprafața planetei Marte viitoare misiuni spațiale.

Hubble a observat cea mai îndepărtată zonă a unei galaxii eliptice explorate vreodată

Telescopul orbital Hubble a observat un halou la periferia galaxiei Alpha Centauri, aceasta fiind cea mai îndepărtată zonă a unei galaxii eliptice explorate vreodată, după cum a anunțat în cea de-a doua parte a lunii iulie Agenția Spațială Europeană (ESA). A fost explorat un perimetru cu laturile de 450.000 de ani lumină și respectiv 295.000 de ani lumină. Dezvoltat de NASA și de ESA, telescopul spațial Hubble a fost lansat în 1990. Succesorul lui, James Webb, mult mai puternic, ar urma să fie lansat în 2018.

Un robot NASA a depășit recordul de distanță parcursă pe o suprafață extraterestră

Citeste si:  Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională vor testa îmbrăcăminte rezistentă la bacterii

Micul vehicul Opportunity, lansat de NASA pe Marte în 2004, a parcurs pe Planeta Roșie o distanță mai mare decât orice alt vehicul care a rulat pe un alt corp ceresc. De la sosirea sa pe Planeta Roșie, Opportunity, vehicul alimentat cu energie solară, a acoperit 40 de kilometri, depășind astfel recordul oficial stabilit de robotul Lunokhod 2, lansat pe Lună de fosta Uniune Sovietică, în anul 1973. Acest lucru este cu atât mai remarcabil dacă ne gândim că Opportunity nu trebuia să ruleze inițial mai mult de un kilometru și că nu a fost conceput pentru a străbate astfel de distanțe.

A fost lansat cu succes ultimul ATV spre ISS

Al cincilea și ultimul cargo automat european, ATV-5 Georges Lemaitre, care a aprovizionat Stația spațială internațională (ISS), a fost lansat cu succes la sfârșitul lunii iulie de la baza din Kourou (Guyana franceză) cu o rachetă Ariane 5. Când misiunea sa se va încheia, la începutul anului 2015, cargoul va prelua deșeuri nepericuloase de la bordul ISS, se va desprinde de stație și se va îndrepta spre atmosfera terestră, unde se va dezintegra împreună cu întreaga încărcătură. ESA va termina astfel programul ATV, parte a ISS. Tehnologiile dezvoltate pentru ATV nu vor dispărea totuși, ci vor contribui la realizarea Modulului de serviciu al capsulei Orion al NASA, destinat transportului astronauților spre Lună în 2017/2018.

AUGUST:

Novele generează explozii de raze gamma, ca și supernovele

Exploziile de raze gamma, unde electromagnetice de frecvențe foarte mari produse de interacțiuni între particule subatomice, se pot produce frecvent și în cazul stelelor mai puțin masive, intrate în stadiul de nove, nu doar al stelelor foarte masive care la sfârșitul vieții intră în stadiul de supernove, însă modul în care razele gamma se formează rămâne în continuare un mister, conform unui studiu publicat la începutul lunii august. Novele se produc, de obicei, în sisteme stelare binare — în care două stele se orbitează una pe cealaltă — atunci când una dintre stele, o pitică albă spre exemplu, acumulează prea mult hidrogen de la steaua parteneră.

Când acest combustibil atinge o masă critică, se aprinde, producând o serie de explozii nucleare de proporții cataclismice care măresc brusc strălucirea piticei albe. Novele sunt însă explozii stelare mult mai slabe decât supernovele și în urma lor steaua pe care se produc nu este complet distrusă (așa cum se întâmplă în cazul supernovelor care de multe ori pot duce la formarea unor găuri negre).

Această descoperire a fost realizată prin intermediul telescopului spațial Fermi, aparținând NASA. În 2012 și 2013, astronomii au observat, cu surprindere, trei nove care emiteau raze gamma — V959 Mon, aflată la aproximativ 11.740 ani lumină distanță, în constelația Monoceros (Unicornul); V1324 Sco, aflată la 14.675 ani lumină în constelația Scorpius (Scorpion) și respectiv V339 Del, de la 13.700 de ani lumină, în constelația Delphinus (Delfin). Aceste nove au fost vizibile timp de până la 27 de zile. Cercetătorii sunt de părere că aceste emisii de radiații gamma au apărut după ce undele de șoc emise de nove s-au ciocnit de nori interstelari de gaze și praf, dar condițiile exacte ale formării acestor emisii rămân necunoscute.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata