MAE: Marinar român, ucis în Libia de o rachetă care a lovit nava pe care se afla

0

Un marinar român și unul grec au fost uciși în Libia, după ce o rachetă lansată de către un avion de vânătoare neidentificat a explodat la bordul navei pe care aceștia se aflau, informează, luni, Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc duminică, la bordul unei nave sub pavilion liberian și cu armator grec, ancorată în portul Derna. MAE precizează că în urma exploziei au fost răniți și doi membri ai echipajului, cetățeni filipinezi, aceștia fiind transportați la țărm pentru îngrijiri medicale.

„Reprezentanții misiunii diplomatice a României la Tripoli, relocată la Tunis, cât și cei ai Ambasadei României la Atena sunt deja sesizați în legătură cu incidentul. (…) După incident, nava și-a continuat cursul către Tobruk, cu destinația portul Pireu. Când nava va ajunge în portul Pireu, reprezentanții Ambasadei României la Atena vor acorda asistența consulară ce se impune în asemenea situații tatălui cetățeanului român decedat, în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al fiului său”, adaugă MAE.

Totodată, se subliniază că reprezentanții celor două misiuni diplomatice s-au aflat pe tot parcursul nopții în contact cu autoritățile locale competente.

„De asemenea, cele două misiuni diplomatice au menținut legătura permanentă și cu tatăl cetățeanului român decedat.
În cadrul demersurilor inițiate pe lângă armatorul navei s-a obținut asigurarea din partea acestuia că va suporta toate cheltuielile aferente repatrierii corpului neînsuflețit al cetățeanului român”, precizează sursa amintită.

MAE anunță că va monitoriza în continuare evoluția cazului „inclusiv din perspectiva circumstanțelor în care s-a produs acest grav incident”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.