Muzeul de Istorie a Sighişoarei, singurul din ţară organizat pe verticală, are o colecţie neasemuită

0 15

Muzeul de Istorie din Sighișoara, care și-a deschis porțile în data de 24 iunie 1899 sub denumirea de ‘Alt Schassburg’ (Sighișoara Veche), este singurul muzeu din țară organizat pe verticală și nu pe orizontală și adăpostește numeroase piese unicat: o machetă a orașului din 1735, obiecte dacice, cel mai valoros clavicord, ceasul din turn și multe altele.

Muzeul din Sighișoara are expoziția de bază în Turnul cu Ceas, este structurat pe 6 nivele, cinci dintre acestea închise, până unde se află mecanismul ceasului, iar etajul 6 este balconul. În afara de expoziția de bază, în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas se află colecția de arme medievale și vechea închisoare militară a orașului, cunoscută drept ‘Camera de tortură’.

‘Muzeul de Istorie din Sighișoara putem spune că este un muzeu unic pentru că, spre deosebire de alte muzee din țară, este organizat pe verticală. În toate celelalte se intră dintr-o sală în alta, aici se urcă dintr-o sală în alta.

Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas are o expoziție arheologică, o expoziție dedicată istoriei farmaciei și medicinii din Sighișoara, una dedicată mobilierului urban, în sala în care au avut loc ședințele vechiului consiliu orășenesc, o expoziție mare dedicată breslelor meșteșugărești din Sighișoara, o expoziție de orologerie, la care se mai adaugă două expoziții dedicate unor personalități, este vorba despre o mică expoziție dedicată fondatorului muzeului, dr. Joseph Bacon, aflată chiar la intrare, și o expoziție dedicată celei mai mari personalități a orașului, savantul Hermann Oberth, părintele cosmonauticii.

De asemenea, muzeul mai are, în apropiere, o bogată colecție de arme, atât arme medievale, cât și arme moderne și, de asemenea, în fosta închisoare militară a cetății este organizată o cameră de tortură cu replici după obiecte de tortură de secol XVIII’, a declarat Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie a Sighișoarei.

Potrivit acestuia, cel mai vizitat este Turnul cu Ceas, iar anual Muzeul de Istorie are peste 150.000 de vizitatori, de diferite vârste și diverse naționalități, cei mai mulți în perioada de vară.

Deși muzeul sighișorean deține numeroase comori, conducerea instituției susține că exponatul care captează cel mai mult atenția vizitatorilor este macheta orașului așa cum arăta acesta în anul 1735, care a fost realizată în 1952 de către Julius Misselbacher, cel care a realizat și macheta Cetății Dacice de la Costești.

‘Dacă ar fi să facem o analiză, cea mai interesantă piesă pe care o avem este macheta orașului. De ce spun asta? Pentru că este destul de recent făcută, undeva în anii ’50, dar reconstituie fidel, în proporție de 90%, orașul Sighișoara în anul 1735, pe baza unor vechi hărți cadastrale austriece consultate în perioada interbelică, la Viena.

Este opera unui comerciant sighișorean, Julius Misselbacher, și această machetă are o relevantă importanță istorică pentru că arată o realitate din acele vremuri și, în același timp, este și un obiect didactic extraordinar pentru că atât copiii, dar nu numai, pot să afle pe viu foarte multe lucruri vizavi de ceea ce s-a întâmplat la Sighișoara în secolele trecute’, a spus Teșculă.

Julius Misselbacher, care a avut preocupări intense în domeniul istoriei artei și istoriei Sighișoarei, a realizat macheta pe baza planului orașului aflat în arhiva de război din Viena, a completat-o cu desene și planuri din perioada anilor 1700 și doar 3 până la 5% din aceasta a fost realizată fără documente, însă a fost făcută în analogie cu case similare vecine.

De asemenea, în Muzeul din Turnul cu Ceas inclusiv ceasul este unic: figurinele sunt realizate din lemn de tei în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind în mare parte opera unui meșter peregrin, Johann Kirchel, care apare în Consiliului Orașului menționat ca ‘Orologus et automotorus’, fiind menționat ca și creator al păpușilor, făcute după ‘un baroc mai țărănesc’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata