Filmul atacului împotriva Charlie Hebdo (sinteză)

0

Atacul de miercuri, 7 ianuarie, împotriva sediului publicației satirice Charlie Hebdo, unde mai mulți ziariști au fost uciși cu sânge rece chiar în timpul unei ședințe, este cel mai sângeros atentat terorist comis în Franța în ultima jumătate de secol, notează joi AFP, care prezintă filmul evenimentelor pe baze relatărilor poliției, ale martorilor și după vizionarea a două înregistrări video.

În jurul orei locale 11:20, doi indivizi îmbrăcați în negru, purtând cagule și înarmați fiecare cu un Kalașnikov, se prezintă pe strada Nicolas-Appert nr. 6, în arondismentul XI al Parisului, unde se află arhivele săptămânalului satiric Charlie Hebdo. Ajunși acolo, ei strigă: ‘Aici este Charlie Hebdo?’ Văzând că au greșit adresa, s-au îndreptat apoi către numărul 10 pe aceeași stradă, respectiv sediul publicației.

Odată intrați în clădire, execută persoana de la recepție și urcă la etajul doi, unde se află redacția publicației. Cei doi pătrund în sala unde colectivul redacțional se reunise într-o ședință și deschid focul împotriva celor prezenți în încăpere, printre ei aflându-se și polițistul însărcinat cu protecția caricaturistului Charb, care însă nu a reușit să riposteze. Directorul revistei, Charb, se afla sub protecția poliției după caricaturile cu profetul Mahomed publicate în anul 2011.

Redacția Charlie Hebdo a fost decimată. Pe lângă Charb, printre cei uciși se numără și alți caricaturiștii renumiți în Franța, precum Cabu, Tignous și Wolinski. O singură persoană din respectiva încăpere a scăpat, pentru că a reușit să se ascundă sub masă. În acest timp, teroriștii strigă: ‘L-am răzbunat pe profet!’ și ‘Allah Akbar!’.

În jurul orei 11:30 poliția primește un apel în care este anunțată că s-au auzit focuri de armă la sediul Charlie Hebdo și trimite imediat un dispozitiv la fața locului. Între timp, atacatorii ies fugind din clădire, dar se întâlnesc cu o patrulă de poliție. Urmează un schimb intens de focuri, însă reușesc totuși să se urce într-un autoturism Citroen.

Ei întâlnesc apoi o mașină a poliției și trag o rafală în parbrizul acesteia, dar polițiștii din mașină nu sunt atinși de gloanțe și deschid la rândul lor focul împotriva atacatorilor, care ripostează. Potrivit unor imagini care circulă pe internet și autentificate de anchetatori, pe bulevardul Richard-Lenoir un polițist este rănit și căzut la pământ. Cei doi teroriști ies atunci din mașină și se apropie de el, iar unul dintre ei strigă în fața lui: ‘Ai vrut să mă omori!’. Polițistul ridică mâna și spune: ‘Nu, e în regulă șefule’, dar este executat cu un glonț în cap.

Apoi, potrivit unei alte înregistrări video, atacatorii se îndreaptă din nou către mașină strigând, înainte de a demara: ‘L-am răzbunat pe profetul Mahomed!’ și ‘L-am ucis pe Charlie Hebdo!’. Puțin mai departe, lovesc un alt autoturism, a cărui șoferiță este rănită ușor. Ei abandonează apoi vehiculul în apropierea parcului Buttes-Chaumont și opresc un alt autoturism pe care-l confiscă după ce imobilizează șoferul. Cu acest autoturism ei fug în final către partea de nord a Parisului și li se pierde urma.

Bilanțul atacului este de 12 morți, dintre care opt jurnaliști, și 11 răniți, patru dintre ei fiind în stare gravă. Deși în imagini sunt văzuți doar doi indivizi, ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a vorbit despre ‘trei criminali’, fără să precizeze rolul celui de-al treilea.

Dar în cursul nopții, unul dintre acești trei suspecți, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliției. Ceilalți doi, căutați activ în prezent, sunt frații Chérif și Said Kouachi, în vârstă de 32 și 34 de ani. Poliția le-a publicat fotografiile și avertizează că sunt înarmați și periculoși, iar mai multe persoane din anturajul lor au fost reținute.

Chérif Kouachi se află de altfel în evidențele serviciilor antiteroriste franceze. El a fost condamnat în anul 2008 pentru implicarea într-o rețea care a trimis în Irak combatanți ce s-au alăturat ramurii irakiene a grupării teroriste al-Qaida.

Cât despre mobilul atacului, acesta pare să fie răzbunarea islamiștilor pentru caricaturile publicate în decursul anilor ce au vizat în special lideri musulmani și pe profetul Mahomed. Ultimul desen postat pe Twitter înaintea atacului este realizat de Philippe Honoré, una dintre victime, și îl arată pe șeful organizației Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, prezentând urările sale pentru noul an: ‘Și mai presus de toate, sănătate!’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.