Peste un milion de străini ar putea avea interdicţie de intrare în Rusia pe o perioadă de 10 ani

0 15

Peste un milion de străini ar putea avea interdicție de intrare în Rusia pe o perioadă de 10 ani, ca urmare a nerespectării termenului legal de ședere pe teritoriul rus, a anunțat joi Serviciul Federal rus pentru Migrație, precizând că aceste măsuri sunt legate de intrarea în vigoare, la 10 ianuarie, a unor amendamente la legislația în domeniu.

”În prezent, pe teritoriul Rusiei se află aproape trei milioane de cetățeni străini care au depășit termenul legal de ședere de 90 de zile”, a indicat șeful instituției amintite, Konstantin Romodanovski, citat de Interfax.

El a explicat că, potrivit noilor amendamente legislative, depășirea cu 120 de zile a termenului legal de ședere pe teritoriul rus se sancționează cu interzicerea intrării în Rusia pe o perioadă de trei ani, cu 270 de zile pentru cinci ani și cu mai mult de 360 de zile pentru 10 ani. Romodanovski a precizat că numărul celor care se încadrează în această ultimă categorie se ridică la circa 1,3 milioane de străini.

Miercuri, Konstantin Romadonovski declara că Serviciul Federal pentru Migrație a constatat o scădere a fluxului migrațional în Rusia cu aproape 70%. El a menționat că în Rusia vin mai puțin migranți din Asia Centrală, dar mai mulți din Republica Moldova și Ucraina. Rusia a interzis în ultimii doi ani intrarea pe teritoriul său a peste 1,2 milioane de străini din cauza unor încălcări administrative repetate și a nerespectării regimului legal de ședere în țară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata