Klaus Iohannis: România are nevoie de o strategie adevărată de promovare

0

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, 8 ianuarie, că România are nevoie de o strategie adevărată de promovare.

„România are nevoie de o strategie adevărată de promovare, care nu înseamnă un logo sau un clip publicitar, ci o viziune și un complex de acțiuni care să definească cine suntem în lume ca națiune și ca stat. Mi-aș dori să fiți partenerii mei într-un asemenea demers pentru că prin ceea ce faceți sunteți deja ambasadorii României, lucru pentru care vă mulțumesc”, a spus Iohannis, la Gala Ligii studenților români din străinătate, care se desfășoară la Palatul Parlamentului.

El a arătat că performanța și patriotismul descriu cel mai bine ceea ce sunt și ceea ce fac studenții români din străinătate.

„Auzim că în România nu mai există modele, că tinerii nu mai găsesc repere în societatea de azi sau că din păcate valorile se bucură de prea puțină recunoaștere. Există modele, există valori și există exemple, trebuie doar să privim dincolo de ceea ce sare mai repede în ochi și să ascultăm dincolo de zgomot, trebuie să avem curajul să le recunoaștem și să le promovăm”, a spus șeful statului.

Președintele Iohannis a precizat că finaliștii galei Ligii studenților români din străinătate sunt dovada că există modele și repere.

„Există în toate domeniile oameni deosebiți care pot fi la fel de bine să reprezinte exemple. Nu ei au lipsit, ci mai degrabă nouă ne-a lipsit preocuparea, noi nu i-am prețuit pe măsură și când spun noi mă refer la cei care s-au aflat și se află în poziții de decizie, acolo unde au puterea de a schimba această stare de fapt”, a adăugat el.

Șeful statului a subliniat că din această perspectivă trei lucruri sunt esențiale.

„În primul rând este momentul să redescoperim modelele și reperele, să le scoatem la lumină și să le respectăm, în al doilea rând dacă vrem să construim ceva durabil va trebui să asumăm performanța ca obiectiv în toate domeniile și în fine pe termen lung va trebui să investim în educația care duce la performanță, educația de calitate care răspunde provocărilor actuale”, a arătat președintele Iohannis.

El a spus că un țel comun este aducerea înapoi în țară a tinerilor.

„Nu întâmplător am vorbit la învestire despre o Românie în care își face loc stabilitatea, aprecierea valorii și calmul, de a avea opțiunea și de a putea alege. Deși pare ceva abstract, nu este, are o consecință foarte concretă. Acesta este climatul în care poate apărea prosperitatea. Nu întâmplător am spus că este nevoie de reformarea sistemelor publice, începând cu sănătatea și educația. Românii plecați peste granițe vor veni înapoi când vor găsi în țară condiții comparabile cu cele din Occident, când vor avea aici perspectiva prosperității, când vor avea o educație care oferă un viitor copiilor lor și un sistem sanitar și corect. Cred că mai avem un obiectiv, reprezentarea cu demnitate a țării noastre în lume”, a arătat Iohannis.

El a felicitat LSRS pentru inițiativa organizării galei și pentru întreaga activitate, arătând că aceasta face neînsemnate granițele fizice și distanța.

„Vă felicit pentru consecvență, pentru pasiunea voastră care face neînsemnate granițele fizice și distanța. Sunteți deja câteva mii de oameni în peste 50 de țări angrenați în acest proiect, care face cinste României”, a afirmat Iohannis.

Șeful statului a decernat premiul pentru cel mai bun student în România lui Ionuț Budișteanu, informatician și inventator, câștigător la concursuri internaționale de renume. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.