Pentru a limita încălzirea globală, mari rezerve de hidrocarburi ar trebui lăsate neexplotate

0 8

O treime din rezervele mondiale de petrol, jumătate din rezervele de gaze naturale și 80 la sută din cele de cărbune nu ar trebui utilizate în următoarele decenii pentru a menține încălzirea globală sub ținta convenită de două grade Celsius, afirmă cercetătorii britanici într-un studiu publicat în revista Nature, citat de Reuters.

Ei consideră că marea majoritate a rezervelor de cărbune din China, Rusia și SUA ar trebui să rămână neexploatate, precum și mai mult de 260.000 milioane de barili din rezervele de petrol din Orientul Mijlociu, echivalentul tuturor rezervelor de petrol din Arabia Saudită. Autorii studiului mai consideră că Orientul Mijlociu ar trebui să lase în pământ mai mult de 60 la sută din rezervele sale de gaze naturale.

„Factorii de decizie politică trebuie să realizeze că instinctele de utilizare completă a combustibililor fosili din țările lor sunt pe de-a întregul incompatibile cu angajamentele asumate cu privire la ținta de două grade Celsius”, a spus Christophe McGlade, care a condus studiul efectuat la Institutul pentru resurse durabile al University College London.

El a spus că factorii de decizie politică și publicul ar trebui să fie conștienți de diferența dintre ceea ce fac și ceea ce spun, în special în perspectiva summit-ului ONU despre combaterea încălzirii globale care va avea loc la Paris în decembrie 2015.

Pentru elaborarea acestui studiu, Christophe McGlade împreună cu Paul Ekins, director al Institutului UCL, au folosit în primul rând diverse studii publicate pentru a estima cantitățile, locațiile și natura petrolului din lume, a gazelor naturale și a rezervelor și resurselor de cărbune.

Ei au folosit apoi un model integrat de evaluare pentru a explora care dintre acestea, precum și sursele de energie cu emisii reduse de carbon, cum sunt sursele de energie nucleară și regenerabilă, ar trebui utilizate până în 2050 pentru a satisface nevoile de energie ale omenirii.

Paul Ekins, profesor de politici ale resurselor și mediului, a spus că investitorii în societăți energetice ar trebui să ia notă cu privire la concluziile studiului și să se întrebe dacă ar putea să se protejeze împotriva riscurilor.

„Atenția mai mare acordată la nivel mondial politicii în domeniul climei înseamnă că investițiile în companiile de combustibili fosili devin tot mai riscante pentru investitori în ceea ce privește rentabilitatea pe termen lung „, a spus sursa citată de Reuters.

„M-aș aștepta ca investitorii în energie prudenți să se reorienteze din ce în ce mai mult spre surse de energie cu emisii reduse de carbon”, a adăugat Ekins.

El a mai menționat că anul trecut companiile energetice au cheltuit mai mult de 670 miliarde dolari în căutarea și dezvoltarea de noi resurse de combustibili fosili, care nu pot fi extrase sau folosite dacă politicienii își țin cuvântul privind limitarea încălzirii globale.

Echipa de oameni de știință a comparat rezultatele cercetării lor cu o mare varietate de abordări alternative ale altor grupuri din lume, constatarea lor fiind că rezultate sunt concordante.

Aproape 200 de țări au stabilit limitarea încălzirii globale la două grade Celsius față de perioada pre-industrială, limită dincolo de care se anticipează că se vor produce mai multe secete, inundații, valuri de căldură și creșterea nivelului mării, mai scrie Reuters. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata