BBC îşi cere scuze pentru un decolteu „ofensator”

0

Postul de televiziune BBC și-a cerut scuze pentru decolteul ‘ofensator’ cu care a apărut interpreta Rita Ora într-o emisiune difuzată luni, 5 ianuarie, la ora 19.00, răspunzând astfel la câteva sute de comentarii critice primite de la telespectatori, relatează vineri ziarul belgian ‘Le Soir’.

Cântăreața de 24 de ani fusese invitată la un talk-show transmis la o oră de vârf pentru a vorbi despre viitorul ei rol de membru în juriul concursului ‘The Voice UK’. Compleul alb cu care era îmbrăcată, cu un sacou mulat pe formele ei sexy și cu un decolteu adânc și generos, nu a fost însă pe placul tuturor, ba chiar i-a scandalizat pe unii.

‘Cerem scuze persoanelor ofensate de alegerea ținutei de ieri seară a Ritei Ora. Dacă am fi fost consultați, i-am fi cerut să poarte ceva mai adecvat orei’ la care a apărut pe ecran, au afirmat producătorii emisiunii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: Metro Radio News/Twitter

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.