Anton (ARF): Valoarea estimativă a pieţei de franciză, în creştere cu 9%, la 1,55 miliarde euro

0

Valoarea estimativă a pieței de franciză a crescut, în 2014, cu 7- 9%, până la 1,55 miliarde euro, ceea ce arată o ușoară revigorare, însă potențialul nu este nici pe departe atins, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Constantin Anton, președintele Asociației Române de Franciză (ARF).

Perspectivele anului 2015 se leagă, în principal, de economie, crede Constantin Anton, care apreciază că, dacă aceasta va continua să se dezmorţească, antreprenorii autohtoni vor prinde curaj şi se vor orienta către branduri care au demonstrat că au succes.

AGERPRES: Care este valoarea estimativă a pieţei de franciză în 2014 şi cum a evoluat comparativ cu ultimii 2-3 ani? Care ar fi cifra de afaceri a companiilor care operează în regim de franciză în România?

Constantin Anton: Cu toate că este prematură o analiză a modului în care a evoluat piaţa de franciză în 2014, apreciez, totuşi, că cifra se situează în jurul valorii de 1,5-1,55 miliarde euro. După cum se observă, vorbim despre o uşoară revigorare, însă potenţialul nu este nici pe departe atins. Faţă de anii anteriori, se remarcă un trend ascendent, dar nu putem discuta despre creşteri spectaculoase, procentele fiind aproape modeste, sub două cifre, undeva între 7 şi 9%.

AGERPRES: Câte francize străine şi câte autohtone operează în prezent în piaţă?

Constantin Anton: Este imposibil, în acest moment, să se determine, cu certitudine un număr al acestor afaceri, motivul principal fiind anumite carenţe legislative care nu îi pedepsesc pe cei care, în mod fraudulos, etichetează drept francize anumite concepte, fără a deţine expertiză în domeniu, fără a avea un concept original, fără să ofere know how şi instruire, fără să deţină o marcă înregistrată.

Din statisticile deţinute de noi, ar fi undeva în jurul cifrei de 450 de concepte, dintre care peste 65% străine.

AGERPRES: Cum evaluaţi evoluţia intrărilor şi ieşirilor de francize în România în 2014? Perspective în 2015?

Constantin Anton: Evoluţia intrărilor şi ieşirilor nu a fost una spectaculoasă, nu putem vorbi despre nume mari. Perspectivele anului 2015 se leagă, în principal, de economie: dacă şi acesta va continua să se dezmorţească, antreprenorii autohtoni vor prinde curaj şi se vor orienta către branduri care au demonstrat că au succes.

Vă pot da câteva nume de francizori străini care tatonează piaţa în vederea găsirii de parteneri români. Este vorba despre o companie mare de cosmetică din Portugalia, un restaurant din Africa de Sud, un concept italian de poştă şi curierat, un lanţ hotelier din SUA, altul din India.

De remarcat ar fi faptul că o franciză din Marea Britanie a semnat un contract de master franciză într-un domeniu interesant, cel al igienizării spaţiilor folosind o tehnologie de nebulizare şi abur, care are la bază utilizarea de soluţii ecologice, denumit Bio Mist, ce va fi operaţională destul de curând în România.

AGERPRES: Cum au evoluat francizele autohtone în 2014? Care sunt cele mai profitabile domenii, creşteri sau scăderi de francizaţi pe companii şi domenii?

Constantin Anton: Francizele autohtone au respectat şi ele acelaşi model al unei uşoare creşteri, fără însă a vorbi despre ceva remarcabil, deci nu e vorba de ceva demn de menţionat. Profitabile rămân, ca şi anterior, domeniile de fast food şi de preparat hrană, spre care se îndreaptă şi cererile viitorilor francizaţi, dar şi serviciile şi retailul.

AGERPRES: Previziuni pentru 2015?

Constantin Anton: Este greu de făcut predicţii atâta timp cât nu ştim cum va fi evoluţia de pe scena politică, stabilitatea acesteia şi continuarea creşterii economice fiind nişte factori esenţiali care influenţează în mod vădit şi piaţa de franciză. Eu sunt optimist şi sper să vedem o evoluţie în acest domeniu.

AGERPRES: Ce măsuri ar trebui adoptate în România pentru dezvoltarea francizelor?

Constantin Anton: Am o listă mai lungă, dar am să fiu succint şi am să menţionez câteva dintre cele pe care le consider mai importante.

Ar trebui să se instituie măsuri de pedepsire (amenzi) pentru falşii francizori, băncile să dezvolte programe speciale pentru sprijinirea afacerilor în franciză (viitorii francizaţi să aibă un acces mai facil la obţinerea de împrumuturi şi credite).

De asemenea, francizorii să fie mai transparenţi în furnizarea de informaţii neconfidenţiale. E nevoie ca francizorii şi francizaţii să fie mai instruiţi (să participe la cursuri dedicate francizei, la seminarii, conferinţe), francizorii şi francizaţii din reţelele lor să aibă întruniri anuale în cadrul cărora să discute problematicile de specialitate.

Francizorii ar trebui să dezvolte, după un timp rezonabil, departamente de specialitate menite să ajute francizaţii atunci când întâmpină greutăţi în derularea operaţiunilor zilnice.

AGERPRES: Care este, estimativ, numărul de locuri de muncă create, în 2014, de companiile francizate?

Constantin Anton: Consider că anul trecut au apărut peste câteva sute de noi locuri de muncă datorită eforturile unor oameni care cred în franciză, care dedică timp şi eforturi deosebite pentru a demonstra că aceste afaceri din zona franchising-ului pot să aibă succes. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.