Ouăle, legumele şi conservele de legume s-au scumpit cel mai mult, în decembrie

0

Ouăle, legumele și conservele de legume s-au scumpit cel mai mult în decembrie față de luna anterioară, cu 5,52%, respectiv cu 5,73%, iar față de luna similară din 2013 cea mai mare creștere a fost înregistrată de mierea de albine, 8,18%, potrivit datelor transmise, marți, de Institutul Național de Statistică /INS/.

La categoria produse alimentare, o scădere importantă de preț s-a observat la citrice și alte fructe meridionale (-7,56%), în decembrie 2014, comparativ cu luna anterioară, iar față de aceeași lună a anului anterior cartofii au cunoscut cea mai mare scădere a prețului, de 35,82%.

Potrivit datelor INS, dintre produsele nealimentare, combustibilii s-a ieftinit cel mai mult, cu 2,97 % în decembrie față de noiembrie, și cu 1,85% față de aceeași lună din 2013.

De asemenea, prețul la energia electrică a stagnat în decembrie 2014 față de luna anterioară, dar s-a ieftinit cu 2,29% comparativ cu decembrie 2013.

La categoria servicii, convorbirile telefonice s-au ieftinit cu 0,08% în decembrie 2014 față de aceeași lună a anului anterior. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.