165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu (opera)

0 19

 

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu – de la nașterea căruia se împlinesc, la 15 ianuarie 2015, 165 de ani – datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți), intitulată ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaști den Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”.

Meritul descoperirii talentului poetic al lui M. Eminescu îi revine lui Iosif Vulcan, directorul revistei ”Familia”, în urma primirii de către acesta, în februarie 1866, a mai multor creații aparținând tânărului poet. Astfel, în nr. 6/1866 (25 februarie-9 martie) al revistei are loc adevăratul debut, prin publicarea poeziei ”De-aș avea…”, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu) și însoțită de următoarea notă: ”Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june de 16 ani, care, cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut”.

După publicare, poetul acceptă numele de Eminescu și îi adresează lui I. Vulcan o scrisoare de mulțumire, întrebându-l dacă mai poate trimite și alte lucrări, deschizându-se în acest fel seria colaborărilor în paginile revistei.

Activitatea sa poetică a început și s-a încheiat la ”Familia” — Mihai Eminescu a publicat aici, începând cu anul 1866, timp de trei ani, 12 poezii (”De-aș avea…”, ”O călărire în zori”, ”Din străinătate”, ”La Bucovina”, ”Speranța”, ”Misterele nopții”, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, ”La Heliade”, ”La o artistă”, ”Amorul unei marmure”, ”Junii corupți”, ”Amicului F. I.”), iar cu puțin timp înainte de a se îmbolnăvi, în primăvara anului 1883, i-a mai încredințat lui Iosif Vulcan șapte poezii, între care: ”S-a dus amorul…”, ”Pe lîngă plopii fără soț…”, ”Și dacă…”, ”Din noaptea…”.

După apropierea de societatea literară ”Junimea”, în care creațiile sale sunt primite cu entuziasm, în 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană ”Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia ”Venere și Madonă” (15 apr. 1870), poemul ”Epigonii”, povestea ”Făt Frumos din lacrimă”. Continuă în 1871, cu poeziile ”Mortua est”, ”Înger de pază” și ”Noaptea”.

Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al ”Junimii”, care se va servi de poezia noului poet pentru a argumenta definirea ”direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul ”Egipetul”, nuvela ”Sărmanul Dionis”, poeziile ”Înger și demon” și ”Floare albastră”. Intrarea sa în publicistica culturală are loc în 1870, tot în ”Familia”, cu articolul ”Repertoriul nostru teatral”, o examinare critică a producției românești teatrale.

Îndemnat de Titu Maiorescu, ministrul cultelor și instrucțiunii publice pe atunci, să-și completeze studiile, urmează, între anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a., fără a le încheia însă. Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876).

Importantă rămâne activitatea sa jurnalistică, după ce în 1876 este redactor-administrativ la ”Curierul de Iași”, își va schimba statutul în acela de ziarist profesionist. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ”Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de I. Slavici și de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiză a vieții politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului. În paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vieții contemporane. Din această perioadă datează și marile sale creații, publicate tot aici: ”Scrisori”, ”Luceafărul”, ”Doina” ș.a.

Paralel, a continuat colaborarea la ”Convorbiri literare”, printre poeziile care i-au mai apărut aici numărându-se și ”Departe sunt de tine”, ”Povestea codrului”, ”Singurătate”, ”Împărat și proletar” (1874), ”O rămâi”, ”Revedere”, primele patru ”Scrisori” (1881), ”Scrisoarea V” fiind publicată postum (1890), ”Sara pe deal”, ”La steaua” ș.a. În 1883 apărea, în ”Almanahul Societății economice social-literare ‘România jună’ din Viena”, poemul de o mare valoare ”Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile ”Convorbirilor literare”.

O primă culegere din opera poetică eminesciană și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu, care a marcat consacrarea sa definitivă ca mare poet, a apărut la 21 decembrie 1883, cu o prefață semnată de Titu Maiorescu.

Volumul ”Poesii” al lui Mihai Eminescu a fost tipărit, la sfârșitul lunii decembrie 1883, de Editura Librăriei, Socecu&Comp — București, într-o frumoasă ținută grafică, cu un portret al poetului și cu o scurtă prefață a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene. Cartea are trecută pe copertă anul 1884, cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieții marelui poet, alte două ediții au mai apărut în 1885 și în 1888.

A fost tipărit în lipsa autorului din țară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania, în 1883 apărând primele semne ale bolii care-l va răpune în cele din urmă. Dintr-o scrisoare a lui Titu Maiorescu către poet, datând din primele luni ale anului 1884, aflăm că în cele șapte săptămâni de la apariția cărții se vânduseră 700 din cele o mie de exemplare, câte număra toată ediția. Volumul a marcat consacrarea definitivă ca mare poet a lui Eminescu.

Această primă culegere din opera poetică eminesciană cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la ”Mai am un singur dor”. Editorul, Titu Maiorescu, nu a introdus și cele 15 poezii din tinerețea poetului, publicate mai ales în revista ”Familia” între 1866 și 1869, înainte de debutul literar al acestuia în ”Convorbiri literare” (15 aprilie 1870). Volumul cuprinde 38 din poeziile publicate pentru prima oară sau retipărite în revista ”Convorbiri literare” (două din cele 40 de poezii apărute în revistă nu au fost incluse: ”Făt-Frumos din Tei” și ”Foaie veștedă”, după Lenau), șase poezii apărute în ”Familia” între aprilie și noiembrie 1883 (reproduse după manuscrisele autografe aflate în posesia lui T. Maiorescu), precum și 17 inedite: ”Glossă”, ”Odă”, ”Iubind în taină…”, ”Trecut-au anii…”, ”Veneția”, ”Se bate miezul nopții…”, ”Cu mâne zilele-ți adaugi”, ”Peste vârfuri”, ”Somnoroase păsărele”, ”De-or trece anii…”, ”Lasă-ți lumea…”, ”Te duci…”, ”Din valurile vremii…”, ”Ce te legeni…”, ”La mijloc de codru…”, ”Mai am un singur dor”, ”Criticilor mei”.

O problemă apărută în nenumărate rânduri la editarea poeziilor lui Mihai Eminescu a constituit-o dialectul moldovenesc în care poetul și-a scris opera, pe care cei care au îngrijit volumele publicate de-a lungul timpului au încercat să-l păstreze cât mai bine. În privința acurateței textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat și ‘retușări’ în texte, observate de-abia la publicarea ediției monumentale ”Eminescu” a lui Perpessicius (1939-1963).

Alături de poezie, M. Eminescu a publicat însă și proză (”Sărmanul Dionis”), nuvelă fantastică (”Cezara”), povestire erotică și romantică, schiță erotică ș.a.

În 1883 este ales membru al Societății Presei Române (constituită la 13 februarie), condusă de B.P. Hasdeu.

Grav bolnav, moare la 15 iunie 1889, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu. La 28 octombrie 1948 devine membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.