Ileana Iliescu: Baletul e o meserie, o artă pe care trebuie să o urmezi cu o pasiune nebună

0 21

Ileana Iliescu, una dintre cele mai mari prim balerine din România, care a reușit să strălucească nu numai pe scenele din țară, dar și pe cele internaționale, continuă să impresioneze cu șarmul, grația și talentul său.

Ea dezvăluie, într-un interviu acordat AGERPRES, că după mai bine de 50 de ani petrecuţi pe scenă dansul continuă să fie nu doar o pasiune, ci viaţa ei, modul de a privi lumea. ”Părerea mea, şi nu numai, e că misiunea mea a fost îndeplinită în măsura în care am reuşit să trec de rampă şi să rămân pe retina şi în sufletul spectatorilor chiar şi după atâţia zeci de ani de când am ieşit de pe scenă”, spune aceasta.

Plină de voie bună, eleganţă, emanând o puternică energie creatoare, la cei 77 de ani Ileana Iliescu continuă să impresioneze antrenându-se alături de mai tinerii balerini care urmează să evolueze sâmbătă, în cadrul primei Gale extraordinare pentru Anul Nou, spectacol care se va desfăşura pe scena Teatrului Naţional ”Vasile Alecsandri” din Iaşi şi a cărui coregrafie îi poartă amprenta.

AGERPRES: Cariera unei balerine este foarte intensă şi relativ scurtă. Este baletul o profesie, o viaţă sau o artă?

Ileana Iliescu: Părerea mea, şi nu numai, e că misiunea mea a fost îndeplinită în măsura în care am reuşit să trec de rampă şi să rămân pe retina şi în sufletul spectatorilor chiar şi după atâţia zeci de ani de când am ieşit de pe scenă.

Cred că asta este într-adevăr încununarea celor peste 50 de ani petrecuţi pe scena Operei. E impresionant faptul că te recunosc oameni, unii dintre ei fiind puţin mai tineri, după atâţia zeci de ani de când ai urcat pe scenă.

A venit odată la mine o persoană care spunea că m-a văzut în urmă cu 30 de ani. Am întrebat: „Dumneata ai treizeci şi ceva de ani. Cum poţi să spui că m-ai văzut pe mine acum treizeci de ani în urmă?” Mi-a răspuns: „M-a adus mama, când eram copil, la ‘Lacul lebedelor’, la ‘Don Quijote’ „. E ceva extraordinar! Pe mine m-a emoţionat extrem de mult. Îmi spun: „Domnule, n-am trăit degeaba. Las ceva în urma mea!”.

Copii nu am. Îmi pare rău. Îi iubesc foarte mult. Am lucrat cu mulţi copii atunci când am predat. Mă uit în toate cărucioarele, la toţi copiii pe care îi văd prin parcuri, dar zic că a fost mai puternică dorinţa mea de a reuşi în această artă şi de a ajunge în vârful piramidei. Maestrul meu spunea: ”Dacă vrei să ajungi în vârful piramidei, nu ştii nimic decât casă — şcoală, şcoală — teatru”. Într-adevăr, nu ştiu dacă în timpul şcolii vedeam vreun film sau ieşeam cu prietenii la plimbare. Era program fix. Iată că sacrificiile mele, cred eu, au meritat. Am ajuns acolo unde am dorit, acolo unde am muncit ca să ajung.

Baletul e o profesie foarte dificilă. Nu poţi să stai pe scaun şi să ajungi prim dansator. Sigur, ai şi accidente, care sunt inerente unei astfel de profesii, dar treci peste ele şi mergi mai departe. Pasiunea mea e dansul. Şi aşa rămâne în continuare. Viaţa mea e dansul. Aşa a fost şi va rămâne! Chiar şi acum le predau antrenamentul balerinilor Operei Naţionale Române din Iaşi. Lucrez cu ei pentru că nu poţi să le explici un exerciţiu dacă nu îl faci. Poate nu îţi mai ies toate atât de perfect, dar îl faci. Mă simt renăscută. Mă simt foarte bine.

AGERPRES: Baletul nu înseamnă numai graţie, talent, ci şi efort şi foarte multă voinţă şi disciplină şi totodată renunţare.

Ileana Iliescu: Pentru dans renunţi să ieşi cu prietenii la un restaurant sau film. Bine, în momentul în care cariera e spre sfârşit îţi permiţi şi asta, însă până ajungi în momentul dorit sacrificiile sunt din dragoste pentru dans.

Eu am condus timp de opt ani şi jumătate Compania de balet a Operei Naţionale din Bucureşti. Am lucrat la un moment dat în Italia, la o academie de dans la Torino. Tinerii se plâng din cauza problemei banilor. Aşa a fost întotdeauna. Vin tinerii şi-mi spun: ”Doamnă, ştiţi, salariile astea…” şi le spun ”Voi credeţi că pe vremea mea erau bani?”.

Când am intrat în teatru nu mai erau locuri. Directoarea de atunci a angajat două pe un post. Luam 350 de lei lunar, salariul fiind de 700 de lei pe vremea aia, adică în ’54. Pe urmă, la pensie, a fost considerat jumătate de normă. Dar nu mi-a părut rău. Asta şi spun, arta merită sacrificii. Baletul este o meserie, o artă pe care trebuie să o faci cu o pasiune nebună, să te dedici ei, să o faci astfel încât să uiţi de tot ce este în jurul tău, că ai greutăţi, că ai salariu, că n-ai salariu. Aşa cred eu. Totul e să o faci din dragoste. Dacă o faci ca meserie de birou, atunci e altceva.

AGERPRES: Când v-aţi dat seama că baletul este drumul spre succesul în viaţă? Care a fost visul copilului Ileana?

Ileana Iliescu: Visul a fost al mamei mele. Ea a vrut să facă balet. Pe vremea ei părinţii nici nu concepeau acest lucru. Li se părea indecent să faci balet. Pasiunea ei mi-a transmis-o mie. Am început la Braşov, la Şcoala Populară de Arte. Ea m-a dus, aşa cum fac mamele, să fac puţin balet. Nu eram foarte entuziastă la început, dar pofta vine mâncând.

Pe urmă, încet-încet, lucrurile s-au schimbat. Am venit în ’49 la Bucureşti, când s-a înfiinţat prima şcoală de coregrafie de stat. De acolo a început. Nu pot spune că a existat un moment special care m-a marcat. Intri la cursuri, în timp avansezi, creşti şi începi să faci lucruri mai mici, mai mari. În teatru la fel. Sigur eu am făcut nişte paşi giganţi.

După doi ani de când am intrat în teatru, am interpretat „Lacul lebedelor”, ceea ce e enorm pentru că e regele baletului. Desigur, după aceea dacă păşeşti cu dreptul primul pas restul vine de la sine. Maeştrii m-au apreciat. Şi Oleg Danovski, care era maestrul nostru cel mai performant în arta coregrafică românească, după aceea a fost Vasile Marcu.

Veneau foarte mulţi maeştri din Rusia, care au montat spectacole senzaţionale la noi. Vreau să spun că a fost o perioadă în care cele mai mari companii de teatru de operă şi balet din lume veneau pe scena teatrului nostru din Bucureşti. Mă întreb cum puteau atunci persoanele în cauză să plătească companii de acel nivel să susţină la noi un spectacol întreg cu solişti de cor, orchestră, solişti de canto, balerini, ansamblu, iar acum nu prea mai avem ocazia asta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.