Radisson Blu Iveria: Hotelul de lux devenit tabără de refugiaţi

0

Radisson Blu1

Hotelul Radisson Blu Iveria este situat în centrul oraşului Tbilisi, capitala Georgiei. Construit în 1967, el a fost cel mai bun hotel din Georgia, fiind căutat pentru cazare datorită amplasării sale excelente şi a panoramei pe care o asigura asupra oraşului.

Apoi, la începutul anilor 1990, la scurt timp după prăbuşirea şi destrămarea ulterioară a URSS, în Georgia a izbucnit războiul civil.

Radisson Blu2

Tbilisi a fost inundat de etnici georgieni refugiaţi din teritoriul disputat al Abhaziei, situat la vest de Georgia. Mai mult de 200.000 de refugiaţi au venit în oraş, iar guvernul a avut probleme cu relocarea lor.

Radisson Blu3

Multe clădiri din Tbilisi, inclusiv Hotelul Iveria, au primit destinaţia de locuinţe pentru refugiaţi. O mie de persoane au fost repartizate în cele 22 de etaje ale hotelului, unde au rămas pentru următorii zece ani.

Hotelul era nefolosit în acel moment, după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a industriei turismului din Georgia.

Radisson Blu4

Clădirea monumentală sovietică, ce domina orizontul capitalei Georgiei, a devenit o privelişte jalnică, cu geamuri sparte, peticite cu nailon, balustrade rupte, improvizaţii din placaj pe balcoane şi o aglomeraţie de prost gust de rufe spălate spânzurate pretutindeni.

Radisson Blu5

Un jurnalist care a vizitat hotelul în 2001, a scris:

„Covoarele au dispărut de mult (betonul este în prezent gol), pereţii au rămas goi, nu am putut vizita centrul de sănătate de la parter din cauză că mirosul de urină de pe scările de marmură m-a forţat să urc înapoi la etaj. La etajul al şaisprezecelea am găsit iarbă care creştea pe podea.

Pe fiecare etaj există tarabe mici, care vând legume, ciocolată şi, desigur, alcool. Nimeni nu munceşte, iar guvernul plăteşte câte şapte dolari pe lună ca alocaţie de sprijin. Incredibil, la etajul al treilea, se află un hotel complet funcţional, cu servicii de Internet şi fax; la parter se află un cazinou şi, de asemenea, un restaurant care găzduia o petrecere de nuntă când am trecut pe acolo“.

Radisson Blu6

Hotelul Radisson Blu Iveria astăzi

Abia după Revoluţia Trandafirilor, din 2003, şi după demisia preşedintelui Şevardnadze, Guvernul a început să fie preocupat serios de evacuarea hotelului şi readucerea lui la starea iniţială. Chiriaşii au primit câte 7.000 de dolari pe cameră şi s-au mutat din hotel.

Radisson Blu7

Hotelul Radisson Blu Iveria astăzi

Renovat, hotelul are acum 249 de camere, precum şi mai multe restaurante, baruri şi un centru de conferinţe. În plus, vechea piscină în aer liber de pe acoperiş a fost eliminată şi înlocuită cu un centru de spa şi de fitness. Hotelul a fost redeschis în 2009, cu numele Radisson Blu Iveria. (Text: dozadebine.ro, Foto: flickr.com, origins.osu.edu)

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.