Animalele care au propulsat India ca destinaţie de frunte pentru sălbăticie

0

animale-India1

Când vine vorba de cea mai bună destinaţie pentru observarea faunei sălbatice, nu sunt multe ţări care pot concura cu gama şi diversitatea oferite de India. De-a lungul şi de-a latul ei, ţara are peste 515 sanctuare sălbatice şi 99 de parcuri naţionale.

Multe dintre aceste au fost recunoscute ca rezervaţii de tigri şi sanctuare ale păsărilor. Fiind o ţară cu mare diversitate geografică, condiţiile climatice predominante din aceste parcuri şi sanctuare diferă semnificativ; consecinţa acestei variaţii este că nu există două parcuri identice cu faună sălbatică.

În plus, trei din cele 43 de „puncte fierbinţi” ale biodiversităţii din lume, şi anume Munţii Ghats de Vest, Himalaya de Est şi Myanmar-ul indian. Cu atât de multe locuri care oferă condiţii de siguranţă, fără îndoială că fauna sălbatică din India continuă să prospere; de la animale indigene, la specii exotice de mamifere şi păsări pe cale de dispariţie, fauna sălbatică indiană le are pe toate.

Unele dintre cele mai cunoscute animale sălbatice din ţară sunt tigrul bengalez, elefant asiatic, crocodilul şi rinocerul indian, leul asiatic, pitonul, lupul, vulpea şi ursul.

 

Priveşte leul asiatic cum stăpâneşte tot ce îl înconjoară

Această creatură puternică şi cu aspect minunat îşi ducea viaţa la limită până acum câţiva ani; recent, în 1974, populaţia sa a scăzut la un minim de 180 de exemplare, dar, datorită eforturilor de conservare, de atunci a reuşit să îşi revină în forţă.

leu

În prezent, 411 lei se găsesc în Parcul Naţional Gir, din Gujarat, singurul cămin al acestui animal. Din familia pisicii, leul asiatic este puţin mai mic şi diferit de omologii săi africani, cu o coamă mai puţin dezvoltată, o coadă cu smocul mai mare şi bule auditive mai puţin umflate.

animale-India2

În timp ce femelele adulte cântăresc în jurul de 100-120 kg, masculii adulţi pot ajunge să cântărească până aproape 200 kg. Dacă adăugăm faptul că abilităţile lor de vânătoare sunt imense, ceea ce se obţine este un prădător suprem, care nu are mulţi egali pe teren. Este, fără îndoială, o atracţie de primă clasă pentru orice iubitor de animale sălbatice.

animale-India3

În Parcul Naţional Gir există multe alte animale pe cale de dispariţie şi autohtone demne de capturat cu lentilele aparatului de fotografiat.

 

Musculosul rinocer cu un corn, o mascotă a puterii şi agilităţii

După ce ajungi în nord-estul Indiei, te afli în ţara marelui rinocer cu un corn. Acest animal, ca şi leul asiatic, a fost la un moment dat pe cale de dispariţie, dar astăzi în jur de două treimi din totalul populaţiei cunoscute trăiesc sălbatic în Assam.

animale-India4

După elefantul asiatic, rinocerul este al doilea mamifer terestru ca mărime din Asia şi este uşor de recunoscut după pielea maro-argintie groasă, precum şi după multele falduri care îi acoperă corpul.

animale-India5

Şi, desigur, după cornul său! Însă cornul s-a dovedit a fi o sabie cu două tăişuri pentru acest animal minunat, căruia nu îi place nimic mai mult decât să fie lăsat în pace. Pe de o parte, cornul conferă animalului un aspect impunător şi gata de luptă, cu care nu vrei să ai de-a face, dar, pe de altă parte, din cauza acestui corn, a fost ucis fără milă.

animale-India6

Deşi este voluminos, este extrem de agil, este un înotător excelent şi poate atinge viteze de până la 55 km/h în timp ce aleargă. Cel mai bun loc pentru a admira acest animal este Parcul Naţional Kaziranga din Assam.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.