Kevin Costner a împlinit 60 de ani, cu forţe noi

0

Actorul american Kevin Costner care a împlinit 60 de ani duminică, 18 ianuarie, a cunoscut de-a lungul carierei sale atât gustul dulce al succesului, cât și frisoanele eșecului. A fost unul dintre bărbații cei mai frumoși din lume și are propria sa trupă de muzică. Acum, la cei 60 de ani, pe care nu îi arată, revine cu forțe noi în cinematografie, relatează sâmbătă agenția EFE.

A jucat în patru filme de anul trecut, dintre care trei au fost deja lansate: ‘Jack Ryan: Shadow Recruit’ (Jack Ryan: Agentul din umbră), ‘3 Days to Kill’ (Condamnat să ucidă) și ‘Draft Day’.

„Black and White”, următoarea sa apariție cinematografică, a fost prezentat la mai multe festivaluri, dar nu va fi difuzat pe marile ecrane din Statele Unite până la 30 ianuarie, în timp ce la 20 februarie Costner va lansa „McFarland”, un film ce revine la una din temele cele mai dragi lui, sportul.

Născut la 18 ianuarie 1955 la Lynnwood, California, Kevin Costner , a lucrat inițial în marketing, deși făcuse și cursuri de actorie. Totul s-a schimbat când s-a întâlnit întâmplător cu celebrul Richard Burton, în timpul unui zbor din Mexic, care l-a sfătuit să se dedice complet actoriei dacă aceasta este ceea ce-și dorește.

Costner a câștigat două premii Oscar pentru filmul ‘Dances with Wolves’ (Cel care dansează cu lupii), la categoriile cel mai bun film și cel mai bun regizor, în 1991, un Glob de aur pentru cel mai bun regizor, cu același film, și un Glob de aur pentru cel mai bun actor dintr-o mini-serie sau film TV ‘Hatfields & McCoys’, în 2013.

Dar este și unul dintre cei mai nominalizați actori la Zmeura de Aur, care ‘recompensează’ cele mai proaste filme și cele mai slabe performanțe actoricești. El a câștigat de trei ori până acum și a fost nominalizat de zece ori pentru actorie, regie sau producție. A câștigat pentru ‘Robin Hood: Prince of Thieves’ (Robin Hood, prințul hoților, 1991), ‘Wyatt Earp’ (Justițiarul Vestului Sălbatic, 1994) și ‘The Postman’ (Poștașul, 1997). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: biography.com

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.