Creşterea ocupării este cea mai bună politică pentru echilibrarea sistemului public de pensii

0

Creșterea ocupării reprezintă cea mai bună politică pentru echilibrarea sistemului public de pensii și asigurarea unei pensii decente pentru persoanele asigurate în sistemul public, potrivit unui studiu realizat de Expert Forum, prezentat luni, la o conferință pe tema pensiilor private, de Suzana Dobre, director executiv al Expert Forum.

Studiul ia în calcul trei scenarii — menținerea politicilor actuale, adoptarea unor politici eficiente de creștere a ocupării și, respectiv, politici de limitare sau destructurare a Pilonului II al pensiilor private obligatorii și urmărește evoluția în perioada 2015-2040 a deficitului fondului public de pensii și a valorii pensiei.

Scenariul cel mai bun îl reprezintă creșterea ocupării — crearea a 625.000 de locuri de muncă în următorii 10-12 ani (net, locuri noi sau din economia gri), iar după 2025 prelungirea vieții active ar putea fi o politică potrivită, precum și creșterea productivității, în special după anul 2020 (investiții în educație încă de pe acum), a declarat Suzana Dobre.

Schimbarea alocărilor din Pilon II ar fi contraproductivă, cu efecte nesemnificative pe deficitul fondului public sau al valorii pensiei, sau, când sunt consistente, vin cu un preț foarte mare (valoarea pensiei se înjumătățește), arată concluziile studiului.

În scenariul Status Quo (menținerea politicilor actuale), situația rămâne critică în următorii ani, dar se îmbunătățește ulterior, recomandarea fiind îmbunătățirea colectării și recuperarea arieratelor, fără schimbări pripite, populiste ale legislației actuale.

Pe scenariul de menținere a politicilor actuale, rată de înlocuire a salariului mediu brut prin pensia medie brută, de 36,47% în 2015, va ajunge la 46,26% în 2032, anul când se estimează că intră în plată pensiile private (28,17% pensie din sistemul public, 18,09% pensie privată) și la 45,48% în anul 2040 (23,79% pensie din sistemul public, 21,69% pensie privată). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.