O invenţie pe zi: Motorul pe gaz

0 12

Motorul pe gaz este un motor cu combustie internă care funcționează pe un combustibil în stare gazoasă precum gaz de cărbune, gaz de producător, biogaz, gaz de depozit sau gaz natural. În general termenul de motor pe gaz se referă la un motor industrial masiv capabil să funcționeze continuu la capacitate maximă pentru perioade de timp ce se apropie de 8.760 de ore pe an, spre deosebire de un automobil cu motor pe benzină, care este ușor, de mare turație și nu funcționează mai mult de 4.000 de ore pe întreaga durată de viață. Puterea unui motor pe gaz variază de la 10 kW (13 CP) la 4000 kW (5364 CP).

În secolul al XIX-lea au existat multe experimente cu motoare pe gaz, dar primul motor practic cu combustie internă alimentat cu gaz a fost construit de inginerul belgian Etienne Lenoir în anul 1860. Totuși, motorul Lenoir a avut de suferit din pricina unui randament de putere scăzut și a unui consum de combustibil ridicat.

Munca belgianului a fost în continuare dezvoltată și îmbunătățită de către un inginer german, Nikolaus August Otto, care mai târziu a inventat primul motor în patru timpi care ardea eficient combustibil direct într-o cameră de piston. În august 1864 Otto l-a întâlnit pe Eugen Langen care, având o pregătire tehnică, a observat potențialul invenției lui Otto și la o lună după acea întâlnire, a deschis prima fabrică de motoare din lume, NA Otto & Cie, în Koln.

În anul 1867 Otto și-a patentat proiectul îmbunătățit și a câștigat Marele Premiu la Expoziția Mondială de la Paris din acel an. Motorul atmosferic funcționa prin tragerea unei combinații de gaz și aer într-un piston vertical. Atunci când pistonul se ridica, combinația de gaz și aer era aprinsă de o flacără mică ce ardea la exterior și forța pistonul să se ridice, creând un vid parțial. Nu se producea lucru mecanic atunci când pistonul se ridica, ci doar atunci când pistonul și cremaliera coborau sub efectele presiunii atmosferice și sub propria greutate, rotind arborele principal și volanții în timp ce coborau.

Avantajul acestui motor față de motorul cu abur existent a fost abilitatea de a fi pornit și oprit la nevoie, fiind ideal pentru munca intermitentă precum încărcarea și descărcarea barjelor.

Motorul atmosferic cu gaz a fost înlocuit la rândul său cu motorul în patru timpi al lui Otto. Trecerea la motoarele în patru timpi a fost remarcabil de rapidă, ultimul motor atmosferic fiind construit în anul 1877. La scurt timp au urmat motoarele cu combustibili lichizi folosind motorină (în jurul anului 1898) sau gasolină/petrol (în jurul anului 1900).

Cel mai cunoscut fabricant de motoare pe gaz din Regatul Unit a fost Crossley din Manchester, care, în anul 1869, a achiziționat drepturile mondiale ale brevetelor lui Otto și Langden pentru noile motoare atmosferice cu gaz. În anul 1876 compania a achiziționat drepturile pentru mult mai eficientul motor în patru timpi al lui Otto.

Au existat mai multe firme cu sediul în Manchester, spre exemplu Tangye Ltd. a vândut primul său motor pe gaz în doi timpi în anul 1881, iar în anul 1890 firma a început manufacturarea motorului pe gaz în patru timpi.

Muzeul de Motoare Anson din Poynton, de lângă Stockport, Anglia, deține o colecție de motoare care include mai multe motoare pe gaz încă funcționale, inclusiv cel mai mare motor atmosferic Corssley produs vreodată.

În zilele noastre motoarele pe gaz au pierdut mult din popularitate și au lăsat loc motoarelor pe benzină sau pe motorină, dar gazul a rămas în continuare un combustibil mai ieftin decât celelalte. Fiind o alternativă mai ieftină de combustibil față de benzină sau motorină, unii șoferi și-au adaptat automobilele pentru funcționarea pe gaz, astfel că motoarele pe gaz nu au dispărut complet. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata