Regizorii germani vor domina competiţia oficială a Berlinalei

0

Premierele regizorilor germani vor domina competiția principală a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care urmează să se desfășoare în perioada 5-15 februarie, relatează DPA.

Potrivit line-up-ului final dat publicității de organizatori, din cele 19 filme care concurează pentru Ursul de Aur la categoria „cel mai bun lung metraj”, trei aparțin regizorilor germani Sebastian Schippers, Andreas Dresen și Werner Herzog.

De asemenea, organizatorii Berlinalei au anunțat luni că festivalul va găzdui premiera mondială a celor mai recente pelicule semnate de regizorii germani Oliver Hirschbiegel și Wim Wenders în afara competiției.

Un total de 23 de filme vor fi prezentate la cea de-a 65-a ediție a Berlinalei. Tot luni, organizatorii le-au adăugat pe actrițele Charlotte Gainsbourg și Rachel McAdams și pe actorul german Lars Eidinger pe lista vedetelor așteptate la Berlin.

Lungmetrajul „Aferim”, în regia lui Radu Jude, a fost selectat în competiția oficială a festivalului , alături de filme precum „Queen of Desert” (Germania, SUA),”Taxi” (Iran) sau „Knight of Cups” (SUA). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.