„Bazooka” lui Draghi va îngenunchea definitiv euro?

  • Va fragmenta QE zona euro?

Indiferent însă de consideraţiile analiştilor şi de declaraţiile oficialilor BCE, QE ascunde o capcană greu de evitat.

Ediţia din 17 ianuarie a reputatei publicaţii germane “Der Spiegel”, comentând întâlnirea dintre şeful BCE şi liderul german Angela Merkel, secondată de ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble, sublinia că cheia de boltă a proiectului propus de Draghi o constituie determinarea băncilor centrale naţionale să achiziţioneze datoriile propriilor state şi, implicit, să-şi asume riscurile aferente.

Cu alte cuvinte, Bundesbank nu ar trebuie decât să cumpere obligaţiunile germane şi nu va fi responsabilă financiar decât pentru datoria Germaniei. O soluţie care reflectă dorinţa preşedintelui BCE de a abandona bătălia directă cu Germania, care se opune vehement unui program de tip QE. O opoziţie care subliniază fragmentarea solidarităţii dintre băncile centrale dar care are avantajul că ar permite evaluarea corectă a impactului QE asupra economiei europene. Numai că situaţia este mult mai complexă, deoarece Eurosistemul pe care este construită Uniunea Europeană implică prin natura sa împărţirea riscurilor între statele membre.

Astfel, conform articolului 33 al tratatului de funcţionare al Eurosistemului, pierderile sunt constatate la nivelul întregii Uniuni. Asta nu poate înseamna decât că Draghi ar fi dispus să accepte o concesie pentru Germania care excede cadrul legal de funcţionare al Eurosistemului. Asta în condiţiile în care, conform articolului 33.2 al tratatului, pierderile ar trebui compensate de BCE din fondurile de rezervă ale acesteia, ceea ce înseamnă că se va apela la puşculiţa comunităţii. Or, de aici transpare problema reală a întregului program QE propus de BCE.

Conform raportului anual al BCE, rezervele provizionate ale acesteia se cifrau, în 2013, la 7,5 miliarde euro, o sumă infimă comparativ cu cele ce ar urma să fie angajate în QE, estimate ca fiind între 500 şi 1.000 miliarde euro. În aceste condiţii, este dificil a mai discuta de solidaritate, mai ales în situaţia în care pierderile vor depăşi rezervele BCE, deoarece, conform aceluiaşi articol, pierderile vor fi acoperite “după decizia consiliului guvernatorilor din veniturile monetare ale exerciţiului financiar împărţite pro rata şi până la concurenţa sumelor alocate băncilor naţionale conform articolului 32.5” al tratatului.

În acest caz, cheia întregii discuţii o reprezintă modul de distribuire a pierderilor în raport cu participarea fiecărui stat la fondurile BCE, deoarece ponderea acestora va depinde de “decizia consiliului guvernatorilor”. Altfel spus, va fi la latitudinea acestui organism cum va arăta grila de repartizare a pierderilor, ceea ce ar permite Germaniei, într-o astfel de eventualitate, să refuze plata pierderilor înregistrate de partenerii din Uniune.

Chiar dacă jurnaliştii de la “Der Spiegel” nu au explicat în clar dacă QE face obiectul unui astfel de acord, întrebarea de fond nu poate fi eludată: luând ca bază de discuţie articolul 33.2, dacă fiecare bancă este responsabilă de pierderile înregistrate de celelalte, de ce se pune problema “raţionalizării” pierderilor? O astfel de soluţie se poate dovedi contraproductivă, deoarece, dacă analizăm prin prisma uniunii monetare, stimulentele pentru fiecare bancă naţională şi fiecare guvern pentru a accepta intrarea în programul QE sunt minimale.

Şi asta pentru simplul motiv că fiecare bancă centrală nu are voie să răscumpere mai mult de 25% din datoria naţională, ceea ce implică, în final, rambursarea datoriei direct de către statul respectiv. În cazul unor pierderi majore, aceasta ar urma să fie achitată de contribuabili, ceea ce face total ineficient proiectul QE.

Trebuie însă subliniat că acest scenariu ar deveni fezabil în cazul în care fondurile de rezervă ale BCE ar fi epuizate. Dacă însă luăm ca bază de calcul un cuantum de 550 miliarde euro pentru implementarea QE, pierderea potenţială maximă care ar putea fi absorbită de sistem ar fi de 1,4% din această sumă, ceea ce reprezintă exact cele 7,5 miliarde euro existente în seiful BCE ca fond de rezervă. O marjă de siguranţă destul de redusă, care pune însă sub semnul întrebării eficienţa întregului proiect, deoarece băncile centrale ale ţărilor supraîndatorate vor evita să se înscrie în program în încercarea de a menţine sub control actualele deficite.

Ceea ce pune sub semnul întrebării soliditatea întregii construcţii numite Uniune Europeană, reducând principiul solidarităţii ce stă la baza acesteia la o responsabilitate individuală, a fiecărui stat membru, ceea ce anulează responsabilitatea internă reală a Uniunii.

Citește și
1 Comentariu
  1. Marian spune

    Foarte interesant!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.