„Bazooka” lui Draghi va îngenunchea definitiv euro?

  • BCE, forţată să saboteze moneda unică

În aceste condiţii, se poate spune că reuniunea Consiliului guvernatorilor din 22 ianuarie este cea mai importantă de când Mario Draghi, în noiembrie 2011, a preluat conducerea instituţiei. Chiar dacă nimeni nu poate şti care va fi decizia luată, întreaga lume este convinsă că se va da startul unei operaţiuni de avengură (deja poreclită ”bazooka lui Draghi”), investitorii aşteptându-se ca BCE să inunde sistemul cu lichidităţi într-un cuantum cuprins între 500 şi 1.000 miliarde euro, bani care vor fi direcţionaţi pentru achiziţia de titluri de stat cu scopul de a crea un şoc de încredere în instituţiile financiare, menit a relansa piaţa creditelor, inflaţia şi creşterea economică anemică din zona euro. În plus, analiştii consideră că este o tehnică menită a “trezi” pieţele în momentul în care dobânzile de referinţă sunt deja la zero iar economia stagnează.

Cu alte cuvinte, se va porni tiparniţa BCE într-un proces similar cu cel din SUA, Marea Britanie şi Japonia, dar care încă nu a fost experimentat în zona europeană. Un proiect care a rămas tabu din două motive:

– reticenţele istorice ale Germaniei de a utiliza tiparniţa percepută de Berlin ca o maşină inflaţionistă şi capabilă să creeze bule financiare

– interdicţia înscrisă în cadrul tratatului de la Maastricht de a “finanţa monetar statele” Uniunii.

Pe de altă parte, cumpărând obligaţiuni de stat – există în zona euro în circulaţie titluri de stat în valoare de aproximativ 7.000 miliarde euro – BCE va forţa scăderea dobânzilor de referinţă, situaţie de care vor beneficia, pe termen lung, guvernele statelor membre şi, indirect, sistemul bancar şi companiile, care se vor refinanţa mai ieftin. Ca o consecinţă firească, va reveni apetitul investitorilor pentru investiţiile cu grad ridicat de risc sau în economia reală. Asta va aduce băncilor noi lichidităţi pentru a-şi extinde oferta de creditare dar, în acelaşi timp, va forţa continuarea procesului de devalorizare a monedei europene susţinut de abundenţa de lichidităţi din piaţă monetară.

Indiferent însă de pericolele potenţiale la care expune construcţia europeană, BCE nu prea are alte soluţii. Aşa după cum recunoştea Ewald Nowotny (membru al Consiliului de Administraţie al băncii) în cadrul unui interviu publicat pe 19 ianuarie în publicaţia “Tiroler Tageszeitung”, zona euro ar putea înregistra o inflaţie negativă la începutul acestui an, precizând că în 2015 ne putem aştepta la deflaţie, astfel încât „marja de siguranţă a scăzut”. În acest context, guvernatorul a precizat că „opţiunile noastre sunt limitate”.

Dănuţ DUDU

Citește și
1 Comentariu
  1. Marian spune

    Foarte interesant!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.