Noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei, amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România

0

Un număr de 15 noi puncte fixe de control al valabilității rovinietei vor funcționa, începând de marți, pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România, acestea fiind amplasate în zone în care nu pot fi evitate de conducătorii auto, iar alte opt puncte vor fi montate pe parcursul anului 2015, informează Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Potrivit sursei citate, prin intermediul acestor noi puncte de control vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), conform prevederilor OG nr. 15/ 2002, cu modificările și completările ulterioare.

„Menționăm că, până la această dată, controlul valabilității rovinietei se realiza prin intermediul a 51 puncte fixe de control, 14 puncte mobile de control și prin intermediul personalului IGPR, ISCTR și CNADNR SA (în punctele de trecere a frontierelor), cu drept de verificare a deținerii rovinietei valabile. Aceste puncte de control fac parte din sistemul informatic deținut de CNADNR SA, sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați de CNADNR SA, cât și prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români și doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), dar și pentru descurajarea utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi de a circula fără a deține rovinietă valabilă”, precizează CNADNR, într-un comunicat remis marți.

De asemenea, în anul 2015, vor mai fi puse în funcțiune încă opt puncte de control a valabilității rovinietei, astfel încât, prin intermediul tuturor acestor mijloace de control, CNADNR va acoperi în mare parte rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, circulația vehiculelor fără rovinietă valabilă devenind aproape imposibilă.

În acest context, Compania sfătuiește participanții la traficul rutier să verifice, înainte de a utiliza rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, valabilitatea rovinietei.

„Pentru a veni în sprijinul lor, CNADNR a pus la dispoziția acestora, la adresa de internet www.cnadnr.ro, Secțiunea Verificare Rovinietă, un instrument prin care se pot verifica și descărca în format pdf informații privind valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare) și codul de siguranță. Precizăm că acest instrument se poate utiliza pentru rovinietele aflate în perioada de valabilitate și nu pentru rovinietele a căror valabilitate a expirat sau pentru rovinietele care urmează să intre în vigoare la o dată ulterioară efectuării verificării pe site”, subliniază CNADNR. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.