Cel mai vechi vin din lume, din 1472, va fi transvazat într-un nou butoi

0

Un vin alb sec de Alsacia (estul Franței) din 1472, considerat a fi cel mai vechi vin din lume conservat în butoi, urma să fie transvazat miercuri seară, la Strasbourg, în alt recipient, în care licoarea să-și continue procesul de maturare, transmite AFP, precizând că o operațiune similară a mai avut loc de numai două ori.

Păstrat încă de la început, în urmă cu peste cinci secole, în aceeași pivniță, vinul va fi trecut în alt butoi printr-o operațiune delicată, care va dura circa 30 de minute. Transvazarea a devenit necesară din cauză că butoiul în care se afla vinul data din 1718 și s-a degradat, astfel încât avea scurgeri de lichid, a explicat Thibaut Baldinger, managerul pivniței din Strasbourg.

După ce s-a constatat că se pierdeau cam trei litri de vin pe an, conducerea pivniței a așezat butoiul, în aprilie 2014, într-o cuvă de inox până la confecționarea unui alt butoi de stejar de 450 de litri. Vinul vechi de 543 de ani își păstrează întreaga savoare și are 9,4% alcool. Din el s-a băut doar de trei ori, ultima oară în 1944, când i-a fost servit generalului francez Philippe Leclerc, care a eliberat orașul Strasbourg de trupele germane. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.