Ochelarii holografici, cea mai recentă surpriză revoluţionară de la Microsoft

0

Firma Microsoft a lansat un nou model de ochelari holografici, Windows HoloLens, care combină mai multe tehnologii și permit utilizatorului să se miște într-o realitate alternativă, în care are în preajmă transpunerea în 3D a unor imagini generate pe computer, relatează joi ziarul belgian ‘Le Soir’.

Radical diferit de modelele prezentate de Google, Samsung și Oculus, noul dispozitiv are un design futurist și este dotat cu o vizieră prin care hologramele se văd ‘suprapuse’ cu obiectele din jur, perfect integrate în spațiul înconjurător.

Această tehnologie catalogată drept ‘revoluționară’ de Satya Nadella, directorul general de la Microsoft, va putea fi folosită pe toate terminalele care dispun de programul Windows 10.

Noul produs, la a cărui dezvoltare a contribuit și agenția spațială a SUA (NASA), utilizează numeroși senzori, de direcție și orientare, cu ajutorul cărora experiența este interactivă. Spre deosebire de căștile creatoare de realitate virtuală, utilizatorul de Windows HoloLens poate interacționa direct cu hologramele, pe care le poate manipula cu ajutorul butoanelor care apar în fața lui.

Ochelarii care funcționează fără cablu sunt destinați atât specialiștilor, cât și publicului larg. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto:pocketnow.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.