Peste 40.000 de apeluri primite la call-centerul serviciului consular MAE de la înfiinţarea acestuia

0

Peste 40.000 de apeluri telefonice au fost primite la call-centerul serviciului consular al MAE, devenit operativ începând cu 5 ianuarie, a declarat joi Bogdan Stănescu, directorul Departamentului Consular.

Stănescu a precizat că serviciul de call-center este parte a Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), alături de serviciul de mail-center și un portal propriu.

„Prin call-center sunt preluate toate telefoanele pe care cetățenii români le adresează misiunilor diplomatice.

Concret, în momentul în care un cetățean român sună la Ambasada României de la Roma sau de la Madrid, automat apelul telefonic e direcționat către call-center și este soluționat de către operatorii noștri. (…)

În situația în care operatorul din call-center nu reușește să-i soluționeze problema, el este direcționat înapoi către misiune pentru a primi informații detaliate”, a explicat Bogdan Stănescu, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Centrul de Instruire pentru Personalul Consular al MAE.

Potrivit datelor MAE, de la înființarea CCSCRS s-au primit 42.176 apeluri telefonice. Astfel, 30.443 dintre cei care au sunat au obținut informațiile pe care le-au solicitat de la robot, 8.565 dintre solicitări au fost soluționate de operatori, iar 3.168 au renunțat.

De asemenea, prin intermediul poștei electrocenice CCSCRS au fost soluționate aproximativ 2.500 de e-mailuri.

„Este un număr foarte mare și el denotă presiunea enormă la care este supusă rețeaua consulară. Prin intermediul acestor sisteme noi încercăm pe de-o parte să venim în sprijinul românilor, pe de altă parte să acoperim această presiune enormă asupra colegilor noștri”, a mai spus Stănescu.

El a afirmat că la nivelul call-centerului se primesc în medie, zilnic, aproximativ 2.500 apeluri, iar acestea sunt preluate de 24 de operatori care lucrează în ture non-stop.

Pe de altă parte, directorul Departamentului Consular a subliniat procesul de modernizare prin care trecut rețeaua consulară a României în ultimii ani.

„În perioada 2009-2014 au fost achiziționate clădiri pentru oficiile consulare și pentru Centrul de Pregătire Consulară: Consulatul general al României la Bălți, Cahul, Secția consulară a României la Tbilisi, Shanghai, Tunis. 37 de misiuni diplomatice au fost reamenajate conform standardelor Schengen. 70 de oficii consulare au fost dotate complet cu sisteme și echipamente specifice. Valoarea totală a investițiilor este de 53,7 milioane euro, dintre care 38 milioane euro fonduri externe nerambursabile și 15,7 milioane contribuția națională de la bugetul de stat”, a arătat Stănescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.