Croaţia îngheaţă cursul francului elveţian pentru a proteja persoanele cu credite în această monedă

0

Parlamentul croat a aprobat vineri un amendament al guvernului care prevede înghețarea cursului francului pentru a le proteja pe cele circa 60.000 de persoane din această țară cu credite în moneda elvețiană, relatează AFP.

După aprecierea monedei elvețiene din ultima săptămână, guvernul a propus un amendament la legea privind creditele de consum care fixează, pentru o perioadă de un an, cursul francului elvețian la 6,39 kuna (0,83 de euro).

În virtutea acestui amendament, costul acestei măsuri, care potrivit Băncii naționale a Croației se ridică la 52 de milioane de euro, va fi acoperit de bănci. Băncile străine controlează circa 90% din sectorul bancar croat.

Asociația Băncilor din Croația (HUB) și-a exprimat suprinderea față de o decizie a guvernului care ‘aruncă povara asupra unei singure părți’.

Joi, premierul Zoran Milanovic a indicat că guvernul său examinează ‘posibilitatea de a converti aceste credite în kuna’, moneda națională croată.

Banca națională a Croației a anunțat însă că o astfel de conversie în kuna a creditelor în franci elvețieni ar reduce cu 30% rezervele în devize ale țării.

Guvernul social-democrat al lui Zoran Milanovic întâmpină dificultăți în a scoate Croația din criza economică în care a intrat de șase ani.

Joia trecută, Banca Națională a Elveției (BNS) a luat piețele prin surprindere renunțând la rata de schimb minimă, de 1,20 franci la un euro, pe care a impus-o în septembrie 2011 pentru a lupta împotriva supraevaluării francului elvețian.

Imediat după această decizie, moneda croată s-a depreciat cu circa 17% față de francul elvețian. O asociație locală care îi reprezintă pe cei care au contractat credite în franci elvețieni, Franak, a avertizat în privința unei ‘catastrofe’ a debitorilor.

În Croația, creditele în franci elvețieni se cifrează la 23,7 miliarde de kuna (3 miliarde de euro), potrivit Băncii Naționale. Este vorba în principal de credite imobiliare și această apreciere a francului elvețian amenința să afecteze între 200.000 și 300.000 de persoane în această țară de 4,2 milioane de locuitori. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.