Cutremur de 4,6 grade Richter în Vrancea, sâmbătă la ora 9,55

0

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă dimineață, 24 ianuarie, la ora locală 9,55 (7,55 UTC), în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul s-a produs la o adâncime de 100 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (41 km), Focșani (51 km), Mărășești (55 km) și Târgu Ocna (57 km).

De la începutul acestei luni, în România s-au propus 26 de cutremure, cele mai multe în zona seismică Vrancea, iar cel mai mare s-a înregistrat în cursul zilei de sâmbătă, de 4,6 grade pe Richter.

Anul trecut, cel mai puternic cutremur din România s-a produs în data de 22 noiembrie, în zona Vrancea, și a avut magnitudinea de 5,7 grade pe Richter. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.