
Euro a scăzut faţă de dolar la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani
Euro s-a depreciat vineri față de dolar, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani, din cauza temerilor legate de alegerile din Grecia și după ce Banca Central Europeană a adoptat măsuri de relaxare cantitativă (QE), transmite Bloomberg.
Euro se îndreaptă spre a șasea săptămână de declin, după ce Parlamentul grec și-a anunțat dizolvarea și a confirmat organizarea, la 25 ianuarie, a alegerilor parlamentare anticipate în care stânga radicală SYRIZA este dată favorită în sondaje.
Vineri dimineață, euro a scăzut la 1,1230 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din septembrie 2003, și s-a redresat ușor la 1,1234 dolari.
‘Euro s-ar putea deprecia și mai mult, piețele așteaptă să vadă când vor fi retrase măsurile de stimulare ale BCE sau când va fi majorată rata dobânzii’, susține analistul Greg Gibbs, de la Royal Bank of Scotland Group Plc în Singapore. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)