Gabriela Firea, audiată de procurori în cazul Traian Băsescu

0

Senatorul PSD Gabriela Firea a fost audiată vineri, 23 ianuarie, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a făcut plângere împotriva lui Traian Băsescu pentru șantaj.

„Am răspuns la citația doamnei procuror de caz. Am răspuns întrebărilor pe care mi le-a adresat și acum s-a încheiat această declarație și nu am nimic să spun în plus față de ce am declarat în aprilie 2014”, a declarat Gabriela Firea, la ieșire din sediul Parchetului.

Avocatul acesteia, Lucian Bolcaș, a spus că urmează ca și Traian Băsescu să fie audiat de procurori, iar următorii pași procedurali sunt „instanța și pușcăria”.

Audierea Gabrielei Firea vine după ce pe 30 decembrie 2014 procurorii au redeschis ancheta în acest caz, anchetă ce fusese suspendată ca urmare a imunității fostului președinte Traian Băsescu.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În denunțul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arată: „Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii ‘Jocuri de putere’, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: ‘Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele'”.

În data de 18 aprilie 2014, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate.

Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestația sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior.

În motivarea procurorilor se arată că imunitatea președintelui îl scutește pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.