Parlamentar britanic mort după ce a băut prea multă vodcă la un dineu oficial în Polonia

0

Parlamentarul laburist britanic Jim Dobbin a murit după ce a consumat o cantitate mult prea mare de vodcă în cursul unui dineu oficial organizat în Polonia la 6 septembrie 2014, informează joi presa britanică pe baza concluziilor anchetei efectuate în acest caz.

Politicianul de 73 de ani a respectat tradiția locală și a golit câte un pahar de băutură alcoolică după fiecare fel de mâncare, relatează BBC.

Soția lui a povestit că, la un moment dat, deputatul le-a spus unor prieteni că nu se simte bine, iar aceștia l-au dus în camera lui de hotel. El a adormit imediat, dar nu a mai putut fi trezit. A încetat din viață la spital în dimineața următoare.

Medicii legiști au constatat că Dobbin, care era specialist în microbiologie, avea în momentul decesului o concentrație de alcool în sânge de cinci ori mai mare decât limita permisă în Marea Britanie pentru conducătorii auto. Autopsia a relevat, totodată, că în plămâni avea bucăți de alimente, care i-au blocat respirația.

Membru al Parlamentului din Marea Britanie din 1997, Jim Dobbin se afla în Polonia în cadrul unei vizite organizate de Consiliul Europei în orașul Slupsk, care fusese premiat pentru ‘promovarea idealului european’.

‘Avea o zi perfectă. Nu s-a oprit niciodată — a fost mereu ocupat și, după ce a murit, am primit 940 de scrisori de condoleanțe din întreaga lume’, a declarat văduva politicianului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.