Peste 40 de elevi olimpici internaţionali, răsplătiţi cu distincţii şi o excursie la Barcelona

0 9

Peste 40 de elevi olimpici internaționali au fost răsplătiți vineri, la sediul Primăriei Capitalei, cu distincții și o excursie la Barcelona, Spania.

Elevii au primit Diplome in Honoris, cea mai înaltă distincție a Municipalității pentru merite școlare. Excursia la Barcelona se va desfășura în perioada 19-24 martie, fiind finanțată de Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret.

Dintre cei 43 de olimpici, 28 sunt medaliați cu aur — șapte la olimpiada internațională de matematică, cinci la cea de informatică, doi la olimpiada internațională de fizică, unul la cea de chimie, opt la olimpiadele internaționale de limbi străine, patru la olimpiada de științe a Uniunii Europene și unul la cea de astronomie și astrofizică.

Zece sunt medaliați cu argint: cinci la olimpiada internațională de matematică, trei la olimpiadele de limbi străine, câte unul la cea de fizică și respectiv de chimie.

Cinci elevi sunt medaliați cu bronz: doi la olimpiada internațională de matematică și câte unul la olimpiada de informatică, fizică și limba rusă.

Edilul general Sorin Oprescu a declarat că se va încerca diversificarea modului de a acorda atenție „oamenilor merituoși”.

„După cei 7 ani de acasă urmează cei foarte mulți ani ce se desfășoară în școală și școala face și educație și în același timp îi și stimulează, pentru că au obținut rezultatele pe care le-au obținut”, a spus Oprescu.

El este de părere că țara noastră le oferă olimpicilor posibilitatea să se dezvolte. Întrebat de jurnaliști referitor la faptul că mulți dintre ei vor să plece din România, Oprescu a declarat: „Este normal pe undeva, pentru că perioada aceasta de timp îi face și nerăbdători și prea puțin încrezători în promisiuni”.

La rândul său,purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Marian Banu, a apreciat munca imensă din spatele performanțelor olimpicilor.

„Sunt rezultatul în primul rând al școlii românești, al valorii profesorilor și al preocupării unor instituții precum Primăria Capitalei sau alte asemenea instituții. Sunt mândria noastră”, a adăugat Banu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata