Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că pe noul cadru financiar 2014 – 2020 absorbția la finalul acestui an se va ridica la 5-10%.
El a mai afirmat că autoritățile lucrează la unirea ANRMAP cu UCVAP, pentru că cele două instituții nu își mai justifică separat activitatea pe achiziții publice, în februarie urmând ca proiectul să fie trecut prin Guvern.
De asemenea, ministrul a precizat că până la finalul lunii iunie va fi prezentat opiniei publice un draft de acte normative în ceea ce privește achizițiile publice.
Potrivit ministrului, la MFE se va crea un cont unic, pentru ca banii necesari derulării proiectelor europene să nu mai fie puși prin diverse ministere.
Eugen Teodorovici a vorbit în interviu despre absorbția fondurilor europene atât pe vechiul, cât și pe noul cadru financiar, precum și despre modificările legislative din acest an.
AGERPRES: Aţi încheiat anul trecut cu o absorbţie de peste 50%, pe vechiul cadru financiar. Pentru anul acesta aveţi preconizat un grad 80%. Credeţi că veţi atinge ţinta?
Eugen Teodorovici: Sunt convins de asta și, poate chiar mai mult, putem depăși procentul de 80%.
AGERPRES: Aveţi decontări în prima parte a anului?
Eugen Teodorovici: Da. Este o sumă încă la Comisie trimisă de anul trecut spre decontare, undeva la 1,3 miliarde euro care urmează să vină în România în următoarele săptămâni.
AGERPRES: Anul trecut aţi lansat apeluri de proiecte pe noul cadru financiar 2014 — 2020. Vor mai urma anul acesta altele noi?
Eugen Teodorovici: E adevărat. Anul trecut am lansat primele ghiduri de proiecte pentru următorul cadru financiar 2014 — 2020. Primul a fost cel de capital uman adresat tinerilor pentru primele 2 axe din acest program operaţional.
Acest ghid urmează să fie definitivat în parteneriat cu cei interesaţi în mod direct. O să fie lansat în luna februarie în mod oficial pentru depunerea de proiecte, iar cea de-a doua parte a fost adresată programului de competitivitate, unde, la fel, în februarie vor fi lansate ghidurile spre depunere de proiecte. La final de martie se va lansa masiv din tot ce înseamnă cadru financiar următor.
Ceea ce lansăm acum este pentru a răspunde cerinţelor ambelor cicluri financiare. Ideea este să facem o absorbţie cât mai mare pe actualul cadru financiar. Sunt programe operaţionale care pot atinge 100%, respectiv cel de capital uman și cel de competitivitate. Lansarea se va face în așa fel încât să răspundă ambelor cicluri financiare. Umplem, practic, cu cereri de rambursare, actualul cadru financiar, iar ceea ce rămâne se transferă pe următorul ciclu financiar.
AGERPRES: Pe noul ciclu financiar ce absorbţie preconizaţi pentru finalul anului 2015?
Eugen Teodorovici: Pentru 2014 — 2020 obiectivul este 100%. În primul an, dacă la asta vă referiţi, undeva între 5 și 10%, ceea ce este foarte mult comparativ cu ceea ce a fost la începutul actualei perioade de programare.
AGERPRES: Unde veţi mai avea apeluri noi pe vechiul cadru financiar ca să atingeţi 80%?
Eugen Teodorovici: Vor mai fi apeluri noi în special pe zona de capital uman, unde chiar am lansat zilele trecute un apel destinat românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării noastre. Proiectul este în consultare publică și se va lansa, sperăm noi, până la finalul lunii februarie spre depunere de proiecte. Vor mai fi astfel de lansări de proiecte în funcţie de nevoile de finanţare, de închidere cât mai sus a actualului cadru financiar.
AGERPRES: Puteţi da mai multe detalii despre proiectele destinate românilor din diaspora?
Eugen Teodorovici: Este o idee de anul trecut, de prin iunie, și atacă trei zone. Prima prin care dorim să pregătim românii care trăiesc în afară, care fie sunt șomeri, fie sunt absolvenţi ai unei programe de învăţământ acolo unde ei trăiesc, în dorinţa de a-i ajuta să-și găsească un loc de muncă mai bine plătit.
O a doua finanţare este aceea pentru deschiderea unei afaceri, o afacere deschisă în România pentru ca statul român să impoziteze acele activităţi, dar activităţi care se vor derula în statele membre în care românii noștri trăiesc.
O a treia zonă, foarte sensibilă, este cea care se adresează copiilor celor care au plecat la lucru în afară, copii care rămân acasă fie singuri, fie, în cazuri mai fericite, cu rude, bunici. Este o idee de școală după școală, un fel de after school, prin care încercăm să evităm această părăsire timpurie a școlii de către copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în afară.
Este pentru prima oară când se face ceva pragmatic pentru cei care locuiesc în afara României.
AGERPRES: În legătură cu aceste proiecte, aţi consultat românii din diaspora?
Eugen Teodorovici: Anul trecut, undeva prin vară, în România am organizat o acţiune cu românii din diaspora unde am prezentat aceste idei. Au fost discuţii foarte intense vizavi de interesul faţă de astfel de proiecte.