Sirha aduce oraşului Lyon venituri de aproape 150 de milioane de euro

0

Salonul Sirha, dedicat gastronomiei și industriei hoteliere, care are loc până miercuri, în Lyon, va aduce încasări de aproximativ 150 de milioane de euro operatorilor locali, apreciază publicația „Le Progres”.

„Nu căutați o cameră de hotel în regiunea Lyonului, totul este complet rezervat”, se arată într-un articol al jurnalului francez, publicat înaintea deschiderii Sirha, sâmbătă.

Potrivit publicației, la Sirha vor participa 3.200 de expozanți, dintre care 500 străini.

„Putem spune că 15.000 de camere de hotel din Lyon și împrejurimi au fost luate cu asalt, o adevărată gură de oxigen pentru hotelierii care au avut un 2014 mai degrabă dezamăgitor”, scrie „Le Progres”, care apreciază că fiecare dintre vizitatorii Sirha va cheltui în medie 250-300 de euro, bani ce vor reveni hotelierilor, patronilor de restaurante dar și taximetriștilor din Lyon. Mai mult, pentru amenajarea standurilor din cadrul Sirha au lucrat 4.000 de persoane, potrivit aceleiași publicații.

Salonul Sirha se desfășoară între 24 și 28 ianuarie în complexul Eurexpo din Lyon iar organizatorii estimează că în cele cinci zile vor fi înregistrați aproximativ 200.000 de vizitatori. De asemenea, 800 de jurnaliști sunt acreditați la această manifestare.

Cu 1.500 de demonstrații ce țin de domeniul gastronomiei și industriei hoteliere, desfășurate într-un spațiu expozițional ce însumează 130.000 de metri pătrați (dintre care 4.000 de metri pătrați sunt incinte nou construite), cu vedete ale artei culinare pe lista invitaților speciali, Sirha este una dintre cele mai impresionante manifestări din această nișă.

În total, în cadrul Sirha vor avea loc 18 competiții culinare din toate domeniile, de la catering la prepararea cafelei și ciocolatei, mese rotunde pe tema industriei alimentare și comerțului, dar și expoziții de produse celebre. La salon vor participa aproximativ 3.000 de expozanți și vor fi prezentate publicului, în premieră, peste 650 de noi produse. În total, salonul cuprinde 22 de pavilioane regionale și 32 de pavilioane internaționale. Pe platoul televiziunii dedicate acestei manifestări, Sirha tv, sunt invitați aproximativ 150 de experți în gastronomie și chefi.

Printre concursurile de gen ce vor avea loc la Sirha se numără Cupa Mondială la Patiserie (25 și 26 ianuarie) și Summitul artei culinare (pe 27 ianuarie). În cadrul summitului, unii dintre cei mai importanți actori ai industriei mondiale sunt invitați să vorbească despre provocările prezentului, precum resursele din ce în ce mai puține, crearea și menținerea unei afaceri în domeniul gastronomiei într-o lume în continuă schimbare, dar și importanța noilor media în afacerile de gen.

Sirha se încheie pe 27 și 28 ianuarie cu prestigiosul concurs Bocuse d’Or, dedicat chefilor. În cadrul acestui eveniment, 24 de experți culinari se vor întrece pentru marele trofeu, creat în 1987 de chef Paul Bocuse. Juriul îl are ca președinte de onoare pe americanul Grant Achatz, care conduce un restaurant de trei stele Michelin și este cunoscut drept unul dintre avangardiștii artei culinare.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.