Asteroidul care a trecut luni aproape de Terra are un mic satelit – VIDEO

15

Asteroidul 2004 BL86 care s-a apropiat luni, 26 ianuarie, de Terra are propria sa „lună”, un mic satelit vizibil în cele 20 de imagini obținute de o antenă radar de 70 de metri a Agenției spațiale americane (NASA) din Goldstone, care pot fi urmărite pe pagina web a acestei instituții.

Imaginile au fost luate la 26 ianuarie, la ora 16.19 GMT, momentul în care corpul ceresc s-a aflat la cea mai mică distanță — 1,2 milioane de kilometri — de Pământ, fără a prezenta vreun pericol pentru planeta noastră.

Citeste si:  Planetele cu mai mulţi nori au o probabilitate mai mare de a găzdui viaţa

Fotografiile arată asteroidul cu o amplitudine de 325 de metri și un mic satelit cu diametru de 70 de metri, scrie ziarul spaniol ‘ABC’.

Dintre asteroizii din apropierea relativă a Terrei, aproximativ 16 % din cei de peste 200 de metri sunt binari, adică au un satelit. În unele cazuri, există chiar sisteme formate din trei corpuri, asteroidul și doi sateliți.

Asteroidul 2004 BL86 a fost asteroidul care s-a apropiat cel mai mult de Pământ din ultimii 200 de ani, o situație asemănătoare urmând să se mai producă abia în 2027, conform datelor furnizate de NASA. Atunci, își va face apariția 1999 AN10, un asteroid de dimensiuni comparabile cu ale lui 2004 BL86.

Citeste si:  Nearly 12,000 people evacuated as flood tally continues to rise

Asteroidul 2004 BL86 a fost descoperit la 30 ianuarie 2004 de un telescop în cadrul programului Lincoln Near-Earth Asteroid Research (LINEAR), derulat la White Sands, New Mexico. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata