Familia lui Demis Roussos i-a ascuns cântăreţului că suferea de cancer la stomac în fază avansată

0 6

Demis Roussos a murit duminică noapte, la 69 de ani, de cancer la stomac, boală descoperită în stadiu avansat în luna aprilie a anului trecut și pe care familia i-a ascuns-o. „Știind cât îi era de frică, până la panică, de boală și moarte, mama mea vitregă, fratele meu, medicul său și cu mine am decis să nu îi spunem nimic”, a afirmat fiica cântărețului, Emily, într-un interviu în Paris Match.

Chiar și pe parcursul ședințelor de chimioterapie, familia a minimalizat gravitatea bolii, spunând că sunt doar mici celule canceroase ce urmau să fie eliminate, relatează 7sur7.be.

Decesul fostului solist al grupului Aphrodite’s Child a fost anunțat luni pe Twitter de Nikos Aliagas, prezentator foarte apropiat de cântăreț de multă vreme, spune Emily. De altfel ea l-a autorizat ‘să transmită vestea îngrozitoare Franței, țară foarte dragă tatălui meu’.

Funeraliile lui Demis Roussos vor avea loc vineri, 30 ianuarie, la prânz, la Atena, într-un cimitir unde sunt îngropați numeroși oameni politici și de cultură greci. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata