O invenţie pe zi: Bricheta

0

Bricheta este un dispozitiv portabil folosit pentru a genera o flacără. Este realizată dintr-un recipient de plastic sau metal, ce conține un fluid inflamabil sau gaz lichid presurizat, o metodă de aprindere și o cale de a opri flacăra.

Primele brichete erau, de fapt, pistoale cu cremene transformate, ce foloseau praf de pușcă. Una dintre primele brichete a fost inventată în anul 1823 de către chimistul german Johann Wolfgang Dobereiner și a fost denumită ”lampa lui Dobereiner”. Bricheta funcționa prin trecerea unui gaz de hidrogen inflamabil, produs în interiorul brichetei printr-o reacție chimică, peste un catalizator de platină care îi provoca aprinderea și emana o cantitate foarte mare de căldură și lumină. Dispozitivul era foarte mare și foarte periculos și a fost scos din producție până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Patentarea feroceriului (de multe ori confundat cu silexul) lui Carl Auer von Welsbach, în anul 1903, a făcut posibilă realizarea brichetelor moderne de astăzi. Când este zgâriat, feroceriul produce o scânteie care este responsabilă pentru aprinderea combustibilului din brichete și are costuri reduse, ceea ce îl face potrivit pentru obiectele de unică folosință.

Folosind feroceriul lui von Welsbach, multe companii precum Ronson au fost capabile să creeze brichete practice și ușor de folosit. În 1913 cei de la Ronson au lansat prima lor brichetă denumită Wonderlite și era un fel de chibrit permanent.

Bricheta Zippo a fost inventată de catre George G. Blaisdell în anul 1932. În același an Blaisedell a pus bazele companiei Zippo cunoscută și astăzi drept una dintre cele mai mari producătoare de brichete din lume. Bricheta Zippo este cunoscută pentru fiabilitatea sa și fiind cunoscută pentru rezistența la vânt. Majoritatea brichetelor Zippo foloseau petrol ca sursă de combustibil.

În anii ’50 s-a produs trecerea de la petrol la butan, deoarece butanul permitea un mai bun control al flăcării și nu avea un miros atât de puternic. Această trecere a permis și folosirea scânteii piezoelectrice ce a înlocuit nevoia unei roți de feroceriu în unele brichete și a fost folosită la multe brichete Ronson.

În zilele noastre cele mai multe brichete din lume sunt produse în China și Tailanda, compania Baide International fiind cel mai mare producător și exportator de brichete din lume.

În anul 2005, bricheta a fost aleasă ca cel mai bun dispozitiv din lume în emisiunea lui Stephen Fry, ”Stephen Fry’s 100 Greatest Gadgets”, fiind descrisă ca fiind ”foc la o pocnitură de degete”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.