Întrebarea „cine a fost primul, oul sau găina?” şi gulaşul – inspiraţii ale chefilor la Bocuse d’Or

0

Cea de a doua și ultima zi a prestigiosului concurs Bocuse d’Or a însemnat o explozie de fantezie pentru juriul ce va alege, miercuri, câștigătorii: echipa Germaniei s-a inspirat pentru platoul din carne de pasăre de întrebarea „cine a fost primul – oul sau găina?”, echipa Ungariei a adus gulașul în cea mai fină dintre competițiile gastronomice, iar experții japonezi au reinterpretat, la prezentarea pentru juriu, arta origami.

Țările care au intrat miercuri, 28 ianuarie, în concurs sunt Germania, Finlanda, Malaezia, Norvegia, Canada, Japonia, Danemarca, Suedia, Singapore, Ungaria, Olanda și Coreea de Sud.

Bocuse d’Or a însemnat, pentru concurenți, 5 ore și 35 de minute în care au gătit un preparat din carne de bibilică și un preparat dintr-o specie de păstrăv. Faptul că, potrivit regulamentului, pentru preparatul din carne de pasăre, echipele au fost notate în funcție de maniera în care au adus arta culinară locală în atenția juriului a însemnat o „defilare” de creații care au fost aplaudate de susținătorii concurenților.

În debutul concursului, miercuri dimineața, antrenorul echipei Germaniei, Ludwig Heer, a dezvăluit că, pentru preparatul din pasăre, echipa condusă de chef Christian Kruger a ales o prezentare inspirată din întrebarea „cine a fost primul — oul sau găina?”. Tot o temă ovoidă, la prezentarea pentru juriu, au ales și cei din echipa Canadei, încurajați, din gradene, de fani îmbrăcați în tricouri de hochei, cu numele de familie al chefului reprezentant — Laurent Godbout.

La finalul celor peste cinci ore, echipele au adus, pe rând, în fața juriului, platouri cu montaje impresionante, inspirate din cultura fiecărei țări.

Echipa Ungariei a adus o interpretare a celebrului gulaș. Printre ingredientele folosite s-au numărat tradiționala paprika și coriandrul. Pentru prezentarea acestei țări a fost inventat, de către un tehnician ungar, un platou special, ce a inclus un dispozitiv cu o sferă perpetuum-mobile.

Japonia a oferit membrilor juriului bețișoare, la prezentarea produsului din pește, iar platoul cu produsul din carne de pasăre al acestei echipe a amintit juriului și spectatorilor de celebrele construcții origami. De altfel, la categoria design inedit, Japonia a câștigat puncte și prin faptul că a avut un catalog de prezentare imprimat pe bucăți fine din lemn.

Echipa Danemarcei a folosit, pentru produsul din pește, caviar și măr marinat, în timp ce echipa Suediei, reprezentată de chef Jonas Dahlbom, a prezentat un preparat din pește umplut cu scoici Saint-Jacques, căruia i s-a alăturat un produs cu caviar. Danemarca a adus în fața juriului, pentru preparatul din carne de pasăre, un uriaș platou creat special pentru concurs.

Printre cei prezenți miercuri, la concurs, s-au numărat ambasadorul Finlandei în Franța, ministrul danez al Agriculturii, prințul Carl Philip al Suediei, dar și singurul chef care a câștigat toate cele trei trofee Bocuse d’Or — bronz, argint și aur — danezul Rasmus Kofoed. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: bocusedor.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.