Război pe Twitter împotriva Statului Islamic

0

Războiul împotriva grupului Statul Islamic (SI) trece și prin rețeaua americană de socializare Twitter, care a suspendat aproape 18.000 de conturi legate de SI din toamna anului 2014, potrivit depoziției unui expert american în fața unei comisii a Congresului, citat de AFP.

‘800 de conturi confirmate ale susținătorilor SI au fost suspendate între toamna 2014 și ianuarie 2015, dar aceasta nu este decât partea vizibilă a aisbergului pentru că noi am identificat de asemenea 18.000 de conturi legate de rețeaua SI, suspendate cam în aceeași perioadă’, a declarat J.M.Berger, specialist al institutului Brookings în terorism islamic.

‘Conturile cele mai active și cele mai virale’ sunt ‘cele mai vizate’ pe Twitter, a explicat el în cursul audierii sale marți, estimând că presiunea exercitată asupra conturilor Twitter legate de SI ‘se apropie de un nivel bun’.

Suspendarea conturilor celor mai active permite contracararea strategiei de comunicare a grupului jihadist, iar supravegherea online a conturilor mai puțin active permite serviciilor de informații occidentale să le utilizeze ca surse pentru colectarea de date, a explicat el.

Berger a mai indicat că pregătește un studiu despre utilizarea Twitter de către SI, comanditat de Google Ideas, care ar urma să fie publicat în martie.

Potrivit expertului, Twitter adoptase inițial o ‘abordare extrem de permisivă’ a conturilor legate de SI, dar ulterior a început să-și înăsprească atitudinea ‘chiar înainte’ ca SI să difuzeze înregistrarea video a decapitării jurnalistului american James Foley, în august 2014.

Peste 45.000 de conturi Twitter legate de SI au fost identificate de Berger în cadrul studiului său.

Și în Franța, guvernul a lansat online — miercuri — un site specializat, destinat să lupte împotriva propagandei jihadiste pe internet, propunând explicații și piste de deradicalizare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.