Ultima biserică acoperită cu gazon din Hof

0 48

Biserica-gazon1

Hof este un mic sat din sud-estul Islandei, situat la aproximativ 30 de kilometri est de Vatnajökull şi 20 de kilometri sud de Parcul Naţional Skaftafell.

Ca în multe sate islandeze, casele de aici sunt acoperite cu gazon, o practică ce s-a dezvoltat în Europa de Nord încă din epoca fierului.

Biserica-gazon2

Pentru a se proteja de climatul aspru, pe ei şi pe animalele pe care le cresc, coloniştii au construit adăposturi, folosind copacii pentru a obţine cadre de lem, pe care le acopereau cu gazon.

Biserica-gazon3

Aproape de sfârşitul secolului al XVII-lea, s-a dezvoltat un nou stil, cu faţada clădirilor construită din lemn şi cu părţile laterale şi acoperişul acoperite cu gazon. Unele dintre aceste clădiri au supravieţuit până în prezent. Biserica Hofskirkja este o astfel de clădire.

Biserica-gazon4

Biserica Hofskirkja, dedicată sfântului Clement, a fost construită în 1884 şi a fost ultima biserică acoperită cu gazon construită în stilul arhitectural vechi. Zidurile sale sunt groase şi ridicate din piatră, pentru a da stabilitate şi o bună izolare, un element important de luat în considerare în climatul islandez.

Biserica-gazon5

Acoperişul este realizat din dale de piatră acoperite cu gazon. Este una dintre cele şase astfel de biserici din Islanda care se păstrează încă, care sunt protejate ca monumente istorice.

Biserica-gazon6

Datele istorice spun că biserica a fost construită de către tâmplarul Páll Pálsson, în timp ce zăvorul şi balamalele uşii bisericii au fost realizate de Torsteinn Gissurarson, un fierar celebru din Hof.

Biserica este întreţinută de către Muzeul Naţional, dar serveşte şi ca biserică parohială.

Biserica-gazon7

Casele acoperite cu gazon au fost larg răspândite în Islanda. Gazonul era folosit pe case atât de săraci, cât şi de bogaţi, pe toate tipurile de case – locuinţe, grajduri, şi biserici. În secolul XX acest lucru s-a schimbat dramatic şi s-au construit mai puţine case cu gazon.

Biserica-gazon8

Acum, la începutul secolului XXI, doar câţiva meşteşugari practică acest stil, iar cunoştinţele sunt trecute, în principal, în domeniul patrimoniului.(Text: dozadebine.ro, Foto: flickr.com, hof1.is)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.