Viscol cu căderi masive de zăpadă în nordul Japoniei

Un viscol a afectat insula Hokkaido din nordul Japonei, regiune în care vântul puternic și căderile de zăpadă au redus vizibilitatea aproape de zero, informează media locală citată de agenția DPA.

Furtuna de zăpadă a cauzat duminică anularea a aproximativ 100 de curse aeriene și a 85 de curse feroviare. De asemenea, autostrăzile din Hokkaido au rămas duminică închise.

Acumularea de zapadă a atins un record pentru această zonă, totalizând în peste 24 de ore, 80 de centimetri în orașul Rausu, 37 de centimetri în orașul Shari și 30 de centimetri în orașul Kitami, precizează sursele locale.

Agenția niponă de Meteorologie a avertizat că având în vedere sistemul de joasă presiune staționar în estul insulei Hokkaido există în continuare condiții de viscol, de valuri maritime mari și de risc de avalanșă în zonele muntoase, informează DPA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.