Rafinăria RAFO Oneşti va fi vândută la fier vechi

20

RAFO Onești, firmă profilată pe procesarea țițeiului și producția de combustibili, va fi vândută la fier vechi, acționarii companiei decizând să mandateze președintele Consiliului de Administrație, Miroslav Dermendjiev, să informeze Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor programată pe 18 februarie privind „începerea procedurii de desfacere (vânzare) a activelor și utilajelor aferente ale companiei”, se menționează într-un comunicat transmis marți.

O notificare asemănătoare a fost remisă și către Bursa de Valori București.

Sumele obținute din vânzarea componentelor ar urma să fie folosite la „plata datoriilor, întreținerea activităților curente, îndeplinirea obligațiilor față de agenția de mediu apărute în urma activităților companiei și a implementării proiectelor de demontarea a utilajelor și a altor active”, dar și în vederea „întreținerii unor elemente ale infrastructurii ,,în scopul unei viitoare utilizări a teritoriului companiei în calitatea de platformă industrială pentru implementarea unor proiecte tehnice” ce pot dezvolta, în viitor, o altă platformă industrială.

Citeste si:  Lider sindical Oltchim: Guvernul intenţionează preluarea rafinăriei Arpechim în luna martie

„Prețul de vânzare a activelor și a utilajelor se va stabili în baza prețurilor utilajelor pe piața second hand (utilaje folosite), dar nu poate fi mai mic decât prețul fierului vechi pe piața locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare/cumpărare a utilajelor”, se mai indică în documentul Rafo Onești.

Acționarul principal la Rafo Onești este firma Petrochemical Holding, înregistrată în Austria și controlată de omul de afaceri rus Iakov Goldovsky, ce deține 96,51% din capitalul social al firmei, iar restul de 3,48% aparține mai multor acționari.

Citeste si:  Sărbători religioase -14 martie

Rafo Onești a încetat producția de combustibili din 2012. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: desteptarea.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nelutu spune

    Multumiti-i lui Nastase si celorlalti tradatori si vinzatori de tara care ne-au adus la stadiul de colonie!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata