Suprarealista lume Google Earth a lui Clement Valla

Google Earth1

Artistul din Brooklyn Clement Valla cutreieră Google Earth în căutarea de anomalii. Acestea nu sunt vizibile imediat, dar în cazul în care punctul din care se priveşte Pământul este în poziţia corectă, Google Earth arată figuri liniare deformate, cum ar fi drumuri şi poduri care par dizolvate în peisaj.

Google Earth2

Aceste imagini nu provin din funcţionarea greşită a programului de calculator sau din erori ale algoritmulului, ci sunt rezultatul logicii absolute a sistemului. Din acest motiv, Valla este atât de fascinat de ele.

Google Earth3

Imaginile 3D precum cele din Google Earth sunt generate printr-un proces numit cartografiere texturală, caz în care imaginea plată a unei porţiuni de pământ provenită de la satelit se rulează pe suprafaţa 3D, ca o etichetă pe o cutie sau o sticlă de apă minerală.

Google Earth4

Google Earth5

De cele mai multe ori, rezultatul nu atrage atenţia, este chiar natural, dar uneori cele două suprafeţe sunt atât de diferite, încât lucrurile arată ciudat, dedublat sau pur şi simplu greşit.

Google Earth6

Google Earth7

Efectul văzut în imaginile colecţionate de Clement Valla apare atunci când algoritmii din programul Google Earth prelucrează fotografii aeriene care au prea multă profunzime sau sunt luate dintr-un un unghi extrem, ori există prea multe umbre. Încercarea de a aplica imaginea 2D peste aceste suprafeţe dificile duce la apariţia unor imagini suprarealiste.

Google Earth8

„Pur şi simplu se întâmplă să existe un fel de limite. Asta îmi place la aceste imagini. Calculatorul face exact ceea ce ar trebui să facă”, spune el.

Google Earth10

Google Earth9

Când Valla revizitează anomaliile pe care le-a descoperit anterior, de multe ori le găseşte rezolvate, cu fotografiile aeriene plate actualizate cu noi fotografii, luate din unghiuri mai mici sau cu umbre mai puţine la podurile deformate. Deoarece Google Earth îşi actualizează  în mod constant algoritmii săi şi datele tridimensionale, fiecare moment ar putea fi surprins doar cu o captură de imagine. (Text: dozadebine.ro, Foto: Google Earth)

 

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.