Fotbal: Steaua – Sparta Praga 3-0, în meci amical

Steaua București a învins la scor de forfait, 3-0 (1-0), campioana Cehiei la fotbal, Sparta Praga, vineri seara, la Susesi Sport Center, într-un meci jucat în stagiul de pregătire din Antalya.

Fostul atacant dinamovist George Țucudean, titular în premieră la Steaua, a marcat primele sale goluri în tricoul ”roș-albastru” (35, 70), cealaltă reușită a campioanei României fiind opera lui Nicușor Stanciu (75). Partida a contat pentru Antalya Winter League.

La echipa antrenată de Costel Gâlcă a debutat cu acest prilej fundașul brazilian Guilherme, care a semnat de curând pentru Steaua.

Steaua, care a făcut cel mai bun joc al său în acest an, în condițiile în care i-au lipsit câțiva jucători convocați la selecționata divizionară, a aliniat echipa: Arlauskis — Luchin, Varela, Toșca (Pham-Huy, 76), Latovlevici (Guilherme, 60) — Bourceanu (Breeveld, 65), I. Neagu — N. Stanciu (Vâlceanu, 76), Chipciu, Tănase (Enceanu, 65) — Țucudean.

Sparta a evoluat în formula: Miller — Kaderabek (Chvatal, 46), R. Kovac, Svejdik, Podany — Vacha, Marecek, Bakkal (Shala, 55) — Konaté (Dockal, 46), Breznanik (Krejci, 65) — Lafata (Schick, 71).

Ultimul meci al Stelei în Antalya va avea loc pe 8 februarie, cu NK Maribor, campioana Sloveniei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.