Rus, despre privatizarea CFR Marfă: E ca la domnişoare; nu e când şi-a propus să se mărite, ci când vrea unul să o ia

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, vineri, 6 februarie, că CFR Marfă a trecut pe profit, iar elementul important în procesul de privatizare a companiei nu este viteza cu care este vândută, ci prețul pe care statul l-ar putea obține.

CFR Marfă este în acest moment în situația de a angaja un consultant juridic, după aia urmează consultantul de tranzacție și procesul în sine. CFR Marfă este în acest moment o companie adusă pe profit; nu mai este o companie pe pierdere, ca și CFR Călători, ca și CFR Infrastructură. Toate trei sunt în acest moment pe profit. Îi vom reduce și mai mult costurile și vom crește veniturile, astfel încât, până la momentul privatizării, să aibă preț la vânzare. Nu este importantă viteza cu care vindem ceva ce ne aparține, ci prețul la care vindem. E ca și la domnișoare: nu e când și-a propus să se mărite, ci când vrea unul să o ia de soție”, a explicat Ioan Rus, după negocierile avute cu Fondul Monetar Internațional (FMI), la Ministerul de Finanțe.

Șeful de la Transporturi a subliniat că CFR Marfă trebuie privatizată, deoarece a beneficiat de ajutor de stat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.