100 de ani de la naşterea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist Arăpaşu

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist Arăpașu (1986-2007), s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, comuna Stănceni din județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea dintre cei unsprezece fii ai familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. La botez a primit numele de Toader. Între 1921 și 1927 a urmat școala primară din satul natal.

Atras de viața monahală, în anul 1928, a intrat ca frate la Schitul Sihăstria Voronei din județul Botoșani, aparținând de Mănăstirea Vorona din același județ. La 14 septembrie 1931, a fost primit în rândul fraților-elevi la Semniarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a rămas vreme de un an, în 1932 fiind admis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica din București. După absolvirea Seminarului (1940), a urmat cursurile Facultății de Teologie a Universității din București (1940-1944). În 1945 a obținut Diploma de Licență în Teologie, specialitatea Liturgică, primind calificativul „Magna cum laude”.

Între anii 1946 și 1948, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași, iar în 1949 a urmat cursurile pastorale preoțești. A intrat în monahism la 6 august 1935, la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, primind la călugărie numele de Teoctist. A ocupat, pe rând, posturile de ierodiacon, diacon, preot, ieromonah, eclesiarh, exarh al mănăstirilor, vicar administrativ și arhimandrit în diferite lăcașuri de cult din Moldova.

La propunerea patriarhului Justinian, la 28 februarie 1950, a fost ales, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul „Botoșăneanul”. La scurt timp, la 5 martie 1950, a fost ridicat la rangul de arhiereu, în Catedrala „Sfântul Spiridon-Nou” din Capitală, de către patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul Chesarie al Dunării de Jos.

În calitate de episcop-vicar patriarhal (1950-1962), Teoctist a fost rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954), îndeplinind în același timp și atribuțiile de secretar al Sfântului Sinod și de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; din 1954 și până în 1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor. La 28 iulie 1962, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales, iar la 16 septembrie l-a înscăunat, episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, funcție în care a rămas timp de zece ani. În această calitate, a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În perioada decembrie 1969-decembrie 1970, Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei, Bihorului și Sălajului.

La 28 ianuarie 1973 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Craiova de către patriarhul Justinian, la 25 februarie 1973.

A fost ales arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 9 octombrie 1977. În perioada iulie 1980-ianuarie 1982, a fost delegat de Sfântul Sinod să suplinească Mitropolia Ardealului. După moartea patriarhului Iustin Moisescu (31 iulie 1986), Teoctist a devenit locțiitor de patriarh.

Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Munteniei și Dobrogei, locțiitor al Scaunului Cezareii Capadociei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 9 noiembrie 1986. La 19 noiembrie 1986, a fost instalat în Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

După evenimentele din decembrie 1989, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990, patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea de la conducerea Bisericii Ortodoxe Române. S-a retras la Mănăstirea Sinaia, revenind însă în scaunul patriarhal după trei luni, la cererea clerului și în urma hotărârii Sfântului Sinod.