Fasching – Sărbătoarea clătitelor din Prejmer, la a XI-a ediţie

11

Peste 20.000 de clătite de 27 de feluri, umplute cu diferite dulcețuri, gemuri, brânzeturi și alte umpluturi ce sunt ținute în secret de către gospodinele comunei, vor fi preparate în fața participanților la cea de-a XI-a ediție a manifestării „Fasching – Sărbătoarea clătitelor”, care va avea loc duminică, de la ora 10,00, în comuna brașoveană Prejmer, aflată la 17 km de municipiul reședință de județ.

„Va fi o ediție foarte reușită, deoarece pregătirile au început încă de anul trecut, imediat după finalul celei de-a X-a ediții. Întreaga comunitate este în mișcare, tinerii sunt cei mai implicați. În cele cinci care alegorice, 70 de tineri vor pregăti prin rotație peste 20.000 de clătite, număr pe care noi l-am estimat că se va realiza”, a afirmat miercuri, într-o conferință de presă, primarul din Prejmer, Șerban Todorică Constantin.

Citeste si:  Kelemen Hunor, despre sprijinirea de către Ungaria a fermierilor din Transilvania: Până la urmă vine ceva în țară

Potrivit acestuia, multe dintre obiceiurile sașiilor care au locuit în comuna Prejmer, printre care și festivalul preparării clătitelor, au fost păstrate.

„Această tradiție este a sașilor cu care am conviețuit și dorim ca tinerii de azi, dar și cei mai mici locuitori ai comunei să o ducă mai departe. Ne vom bucura împreună degustând nu doar delicioasele clătite, ci și alte mâncăruri tradiționale săsești și preparate tradiționale preparate în gospodării”, a mai spus primarul.

Programul manifestării începe cu organizarea Caravanei Clătitelor, iar pe străzile comunei vor fi împărțite clătitele făcute de tineri pe sobele amplasate în căruțele trase de cai. De la ora 12,00, timp de două ore, în Sala Cetate Prejmer va fi organizată o expoziție de clătite. Pe tot parcursul zilei vor avea loc concerte și spectacole susținute de Fanfara „Țara Bârsei”, de copii ai Școlii gimnaziale Prejmer, Ansamblul german „Korona”, Trupa C&B, „Trupa 6”, iar de la ora 16,00, timp de o oră va fi un concert extraordinar susținut de Andra. De la ora 17,30, în Sala Cetate Prejmer se va desfășura Carnavalul copiiilor, iar de la ora 21,00, în aceeași locație, va avea loc Balul mascat al tinerilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata