Fetească neagră, „rubinul vinurilor româneşti”

Viticultura românească are o tradiție multimilenară, care se datorează, în mare parte, și condițiilor favorabile de climă și de sol. Diversitatea acestora permite cultivarea unei largi palete de soiuri și, prin urmare, obținerea unor vinuri de calitate. Pe plan internațional, vinurile roșii românești se bucură de o apreciere superioară celor albe, ponderea cea mai mare în plantațiile pentru vinuri roșii revenind unor soiuri de primă mărime. Este vorba despre Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Merlot și Pinot noir.

Fetească neagră, considerat de specialiști ”rubinul vinurilor românești” (Pușcă I., 2006), este unul dintre cele mai vechi soiuri autohtone, fiind cultivat doar în spațiul românesc de peste 2.000 de ani. S-a născut dintr-o selecție populară din vița sălbatică de pădure (Vitis vinifera ssp. sylvestris), cultivată de daci între Carpați și Nistru. Mai exact, se pare că acest soi își are originea pe valea râului Prut, în jurul localității Uricani din județul Iași, unde s-au găsit semințe datând din acea perioadă.

Citeste si:  Mihai Eminescu - viaţa

Soiul însă s-a extins, treptat, din podgoriile din Moldova (județele Galați, Vrancea și Vaslui) către podgorii mai însorite, cum ar fi Cotești, Dealu Mare, Ștefănești-Argeș și în județul Mehedinți, unde, condițiile termice superioare au contribuit la obținerea unor vinuri de înaltă calitate.

În aceste noi condiții de climă și de sol, Feteasca neagră a ajuns chiar să depășească calitativ, în anii favorabili culturii, vinul obținut din soiul francez Cabernet Sauvignon, considerat ”regele vinurilor roșii”. În prezent, Feteasca neagră este cultivată de către majoritatea cramelor românești din Moldova (Cotnari, Crama Gârboiu, Senator Wine), din Dobrogea (Murfatlar, WineRo), din Muntenia (Domeniile Săhăteni, Vinarte, LaCerta Winery, SERVE, Davino, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Basilescu, Cramele Halewood, Valea Călugărescă etc.), din Oltenia (Domeniile Sâmburești, Agricola Stirbey, Domeniul Coroanei Segarcea, Crama Oprișor etc.), din Transilvania (Crama Liliac și Nachbil) și din Banat (Cramele Recaș și Petro Vaselo).

Citeste si:  Târgul de Turism al României va reuni 280 de companii din 24 de ţări

Fetească neagră este unul dintre puținele soiuri dacice care mai există astăzi în cultură. Acest fapt se datorează și rezistenței mari la ger și la secetă, cât și calității superioare a vinurilor roșii obținute. Fetească neagră a fost cunoscut în popor și sub denumirile ”Poama fetei neagră”, ”ăsărească neagră”, ”Coada rândunicii”. În prezent, este considerat de unii specialiști drept ”port-drapelul vinurilor roșii românești”.

Strugurii sunt de mărime mijlocie, au o formă cilindrică sau cilindro-conică, regulată, boabele sunt de formă sferică, așezate des pe ciorchine. Pielița are o grosime mijlocie, de culoare roșu-închis, aspect negru-albăstrui, acoperită cu pruină, cu pulpă zemoasă, necolorată. Soiul dă producții de aproximativ 8-10 t/ha, dar este pretențios la tehnologia de cultură.

Citeste si:  Arcul geodezic Struve
Citește și
1 Comentariu
  1. Marian Vaslui spune

    ” Viticultura românească ” nu exista de mai mult de 150 de ani, deoarece inainte de acest termen Romania nu exista pe harta Europei. Haideti sa invatam sa ne exprimam corect si sa acceptam realitatea istorica. A ne lauda cu povesti pescaresti ne face de ras in fata lumii. De aici si expresia „esti roman, esti tigan”. Absolut correct.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata