Alexandra Marcu, adolescenta care a cucerit cel mai înalt vulcan activ din lume: E o experienţă fantastică

14

Alexandra Marcu are doar 17 ani și a escaladat deja șase dintre cei mai cunoscuți vulcani ai lumii. În urmă cu câteva zile, adolescenta din Deva s-a întors din Chile, unde a cucerit Ojos del Salado (6.893 m), cel mai înalt vulcan activ de pe planetă. Alexandra a devenit astfel cea de-a treia femeie din lume care a reușit să escaladeze cu succes acest munte.

Părinții Alexandrei, Dana și Dan Marcu, sunt cei care-i stau alături. De altfel, tatăl său este cel cu care se antrenează și împreună cu care a urcat pe toți vulcanii din acest circuit: Mont Blanc (Franța), Uhuru-Kilimanjaro (Tanzania), Kazbek (Georgia), Damavand (Iran), Giluwe (Oceania și Australia), iar acum Ojos del Salado (Chile).

Cu un program de pregătire ce include antrenamente zilnice și cu o voință de fier, Alexandra plănuiește să încheie „Circuitul celor șapte vulcani” la sfârșitul acestui an.

Tânăra mărturisește, într-un interviu acordat AGERPRES, că escaladarea muntelui Ojos del Salado a fost o experiență fantastică, cel mai frumos moment fiind când a ajuns pe vârf și a ridicat acolo steagul României.

 

AGERPRES: Alexandra, la vârsta ta, 17 ani, fetele preferă să meargă mai degrabă prin mall, decât să urce pe munte. Ce simte adolescenta care a cucerit cel mai înalt vulcan din lume?

Alexandra Marcu: Este o experiență fantastică, parte a unei expediții extraordinare. Nu mă așteptam să se înlănțuie toate, să ne facem atât de mulți prieteni. Am învățat spaniola special pentru această expediție și ne-am descurcat foarte bine. Toți cei care erau acolo, în Chile, ne-au ajutat.

Citeste si:  Câteva trucuri pentru a avea o grădină reuşită

 

AGERPRES: Ați plecat din Deva în decembrie, în plină iarnă, și ați ajuns în Chile în plină vară.

Alexandra Marcu: Am ajuns la temperaturi extrem de ridicate, direct în Deșertul Atacama, cel mai arid din lume. A fost o experiență totală. Nu puteam să purtăm pantaloni scurți sau o haină de vară pentru că trebuia să fim acoperiți, în permanență. Dacă stăteai o jumătate de oră fără să fii acoperit, te ardea soarele.

 

AGERPRES: Și din Deșertul Atacama, unde soarele arde foarte puternic, ați început ascensiunea pe Ojos del Salado, la aproape 7.000 de metri altitudine. Cum s-a desfășurat acest drum spre vârful celui mai înalt vulcan din lume?

Alexandra Marcu: Expediția a durat nouă zile. Am început „să luăm altitudine” încetul cu încetul. Două zile am mers cu rucsacii în spate, fiecare cu o greutate de 20 de kilograme, circa 22 de kilometri, până am ajuns la penultimul refugiu de pe munte, la o altitudine de circa 5.000 de metri. Acolo am stat puțin să ne revenim și am întâlnit o echipă de chilieni. Ei ne-au simpatizat foarte tare și ne-au spus că renunță la ultima lor zi de stat în refugiu pentru a veni cu noi spre vârf. Așa am reușit să realizăm o expediție româno-chiliană pe Ojos del Salado.

Citeste si:  Spălatul vaselor, formă de meditaţie cu reale beneficii mentale

 

AGERPRES: Până să cuceriți vârful a fost nevoie de aclimatizare?

Alexandra Marcu: Am făcut aclimatizare la 5.800 de metri altitudine, la ultimul refugiu, apoi am revenit la tabăra de bază. A doua zi am urcat, din nou, la ultimul refugiu, unde am rămas peste noapte. La 5,30 dimineața am pornit spre vârf, pe un frig de nedescris. Eram îmbrăcați foarte gros, aveam bocancii mari de altitudine. Tatăl meu se simțea rău pentru că avea o infecție pulmonară. Cu toate astea, am pornit urcarea pe o pantă abruptă, pe care era cenușă vulcanică, oarecum asemănătoare nisipului, și părea că nu avansai deloc. Am avut și o porțiune de escaladă, iar să faci escaladă la aproape 7.000 de metri nu este tocmai atât de ușor.

Citeste si:  Patru români pleacă duminică să cucerească cel mai înalt vulcan din lume (6.893 m)

 

AGERPRES: Spuneai de tatăl tău că a avut o problemă de sănătate. El se laudă că fiica sa a ajuns să-l conducă pe munte.

Alexandra Marcu: De această dată am preluat eu conducerea expediției. După ce am urcat patru ore, tata mi-a spus: „Alexandra, eu mă simt groaznic. Nu cred că vom reuși astăzi vârful”. M-am uitat la panta pe care tocmai o urcasem și i-am răspuns: „Nu, tati! Te rog frumos, astăzi trebuie să urcăm pe vârf!” Și așa am continuat. După aceea mi-a spus că ultimele două ore de urcuș le-a petrecut gândindu-se la cum ar fi putut el să se întoarcă la toți românii care ne-au ajutat și să le spună că noi nu am reușit să cucerim vârful? Trebuia să mergem și să ridicăm steagul României acolo.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata