Bobbi Kristina, implicată într-un accident de maşină cu câteva zile înainte de a fi găsită fără cunoştinţă în cadă

Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei dive soul Whitney Houston, a fost implicată într-un accident de mașină, soldat cu rănirea a două persoane, cu câteva zile înainte de a fi găsită fără cunoștință în cada de baie, în circumstanțe care au amintit de moartea mamei sale în urmă cu 3 ani, conform unor rapoarte ale poliției, informează site-ul televiziunii FOX.

Conform poliției din Roswell, Georgia, Bobbi Kristina Brown, 21 de ani, se afla la volanul unui autoturism Jeep Liberty, în data de 27 ianuarie, și a pierdut controlul, trecând pe contrasens și izbindu-se de o altă mașină care circula regulamentar. O persoană aflată împreună cu ea în Jeep și șoferul celeilalte mașini au ajuns la spital pentru îngrijiri.

Patru zile mai târziu, la 31 ianuarie, Bobbi Kristina Brown a fost găsită fără cunoștință în cada de baie, iar de atunci este menținută artificial în viață. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.