Facebook îşi propune să fie la dispoziţia utilizatorilor chiar şi după moarte

24

Facebook intenționează să fie în serviciul utilizatorilor pe viață și chiar după moarte. Cea mai mare rețea de socializare din lume a prezentat joi o soluție care permite desemnarea unui ‘legatar’ care să preia controlul profilului celui decedat și chiar să posteze mesaje în numele său, transmite AFP.

‘Facebook este un loc unde te poți apropia de familie și prieteni. Pentru cea mai mare parte dintre noi, este un loc de aducere aminte și de omagiere a celor care ne-au părăsit’, scrie rețeaua de socializare pe blogul său.

Citeste si:  Un român care supravieţuieşte cu ajutorul de şomaj scrie o trilogie despre dictatura comunistă

Până acum Facebook crea o pagină comemorativă când afla de decesul unui membru, dar aceasta nu putea fi administrată de o a treia persoană.

‘După ce am vorbit cu oameni care au trecut prin experiența pierderii unei ființe apropiate, ne-am dat seama că putem face mai mult pentru cei îndoliați și cei care vor să păstreze controlul contului după moartea celor dragi’.

‘Legatarul’ va putea posta un mesaj pentru a anunța un serviciu funerar sau a da un mesaj special. Persoana care administrează contul va putea și să actualizeze profilul și să schimbe fotografia de prezentare, dar și să răspundă la cererile de prietenie din partea membrilor familiei sau a prietenilor încă neconectați.

Citeste si:  Bologna, regina gastronomiei italiene

‘Ceilalți parametri rămân aceiași ca înainte ca respectivul cont să devină cont de comemorare’, adaugă Facebook. ‘Legatarul nu se va putea însă conecta direct la contul defunctului sau vedea mesajele sale private’, adaugă rețeaua de socializare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata