Sugestii pentru serbarea Sfântului Valentin în funcţie de „vechimea” iubirii

Alegerea destinației pentru serbarea Sfântului Valentin se face, în general, în funcție de o multitudine de factori dintre cei mai diverși, iar revista spaniolă „Hola” propune încă unul: „vechimea” relației dintre cei doi îndrăgostiți. Publicația detaliază și dă exemple tentante pentru mai multe categorii.

Pentru cei care serbează pentru prima dată împreună Sfântul Valentin cea mai inspirată alegere este o cină (romantică, desigur) în restaurantul situat chiar în hotelul în care se cazează cuplul. În acest fel, după o masă bună (se recomandă un restaurant cu cât mai multe stele Michelin, dacă bugetul permite așa ceva), cei doi se pot bucura fără întârziere de intimitatea camerei, amenajate, de multe ori, cu totul special pentru aceste zile.

Dacă destinația pentru aceste zile este Spania, revista recomandă luxosul Hotel Único din Madrid (unicohotelmadrid.com), care oferă un meniu elaborat de un celebru maestru bucătar, Ramón Freixa, și câteva surprize în cameră, cum ar fi o cupă de șampanie, câteva dulciuri rafinate și un ‘love sex kit’. O altă posibilitate ar fi hotelul Meliá Bilbao, al cărui restaurant Aizia oferă o gastronomie din Țara Bascilor actualizată în stil ‘Slow Food’.

În cazul îndrăgostiților care sunt de mai multă vreme împreună o idee bună ar fi serbarea Sfântului Valentin într-un oraș agitat, efervescent și plin de viață. Mai ales, de viață de noapte, cu baruri și cluburi cât mai aparte. În estul Europei, Belgradul poate fi o variantă inspirată, iar în vest, Dublinul. În capitala Irlandei trebuie obligatoriu ‘bifat’ ‘Temple Bar’, loc sacru al iubitorilor de bere neagră, whiskey și muzică folk.

Aceasta este însă numai unul dintre pub-urile care merită atenția turiștilor. Mai mult ca sigur, aceștia se vor bucura și de vitrinele (eventual, și de produsele) magazinelor din Grafton Street și O’Connell Street, cele mai cunoscute artere comerciale din oraș. Fără îndoială și hotelul trebuie selecționat cu grijă pentru această vacanță, iar Clarence (theclarence.ie) este o variantă recomandabilă.

La barul său, Octagon, lângă un cămin în care focul arde prietenos, se pot bea cele mai bune cocteiluri din Dublin (spun unii), iar la restaurantul hotelului (cu o stea Michelin) vizitatorii pot avea șansa de a se întâlni cu proprietarul complexului. Un moment memorabil având în vedere că este vorba despre Bono, renumitul solist vocal al formației U2.

Celor care au o relație de multă vreme (care durează și durează!) și care au la activ nenumărate zile de Sfântul Valentin în comun, revista spaniolă le sugerează să plece undeva departe și să facă exact ceea ce le place cel mai mult: să se bucure unul de celălalt (și de frumusețea peisajului). Spre exemplu, pe o plajă din Canare, în nordul Insulei Tenerife. La Benijo, nisipul este negru, fiind de origine vulcanică, iar în Parcul Rural din Anaga, vederile sunt impresionante, cu stânci și țărmuri abrupte. Pentru cazare, o idee la fel de calmă și plină de frumusețe: hotelul rural Costa Salada (costasalada.com), cocoțat pe o înălțime de unde se poate admira Valea Guerra.

Nu trebuie uitate nici cuplurile care, indiferent de vechimea iubirii lor, au trecut (sau încearcă să depășească) o criză (prima sau una dintr-un șir) a relației lor. Soluția clară, care nu dă niciodată greș este Parisul. Podurile, clădirile, muzeele, grădinile — totul este făcut acolo parcă pentru a aduce armonie și iubire. Este bine să se sărute pe Pont Neuf pentru că, dacă se iubesc cu adevărat (condiția e clară!), vor reveni în Orașul Luminilor. Și să meargă în cartierul Montmartre, la zidul numit ‘Te iubesc’ din cauza banalei (și atât de fermecătoarei) fraze scrise în cel puțin 300 de limbi (!?).

O vizită de Ziua îndrăgostiților ar putea include și Muzeul Vieții Romantice, dar și o plimbare cu vaporul pe Sena (unde se poate rezerva și o masă pentru cină). Dacă iubiții preferă o masă pe uscat (adică nu pe o ambarcațiune), pot intra în bistroul Aux Lyonnais (auxlyonnais.com) și să guste din bucatele lui Alain Ducasse, unul dintre cei mai faimoși chefi din lume. Un mare avantaj în plus este că, asigură ‘Hola’, această variantă nici nu implică ruinarea clienților. Iar pentru noaptea care urmează (plină de pasiune franțuzească), cel mai nimerit este apartamentul Diamond Lovers din hotelul boutique Angely (angelyhotelparis.com/es/), cu pat rotund și decorațiuni dintre cele mai senzuale.

Cu atâtea idei, alegerea este parcă și mai grea. ‘Embarras du choix’, cum zic francezii... (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.